Dacă nu ştiţi, săptămâna aceasta – 19/25 februarie – este vacanţa elevilor, am înţeles că denumirea oficială este “vacanţa de schi” şi în jurul meu aud că toată lumea se duce undeva: Austria, Bulgaria, Italia, Spania, Franţa, Elveţia, Mexic, sau în locuri unde este soare. Săptămâna trecută unii s-au dus la Untold Dubai.

Cristian Hostiuc: Aşa că m-am uitat pe rapoartele BNR (balanţa de plăţi şi datoria externă), ca să văd cum am stat cu datele statistice pe turism anul trecut, ca să avem o idee cum va fi în acest an.

În 2023, conform datelor BNR, am avut ieşiri pe turism – călătorii – de 8,459 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din istoria României. Faţă de acum cinci ani, avem o creştere de nu mai puţin de 60% pe valuta pe care am lăsat-o ca turişti în afara ţării. Faţă de anul 2022, avem o creştere de 1,1 miliarde de euro.

La ce bani am lăsat în afară, nici nu s-a văzut vreo scădere a puterii de cumpărare sau a nivelului de trai.

Într-un fel sau altul, acest lucru este confirmat şi de datele statistice, salariul mediu a crescut anul trecut cu 15%, depăşind 5.000 de lei net, adică peste 1.000 de euro, în condiţiile în care inflaţia a fost de numai 6,6%, ceea ce a însemnat o creştere a salariului real de peste 8%.

În ceea ce priveşte intrările de bani din turism în România, sumele au stagnat: în 2023 am avut intrări de 4,594 miliarde de euro, faţă de 4,474 miliarde de euro în 2022, adică o creştere de numai 120 milioane de euro.

Trăgând linie, soldul negativ pe turism, adică cât cheltuim noi în afară faţă de cât cheltuie alţii la noi, a înregistrat o creştere de  aproape 1 miliard de euro în 2023 (33%), de la 2,9 miliarde de euro la 3,865 miliarde de euro.

articolul întreg pe ZF.ro

Articolul precedentMacarena. Mic tratat despre ipocrizia colectivă (VIDEO)
Articolul următorOficial ANAF, despre e-Factura: „Din martie, micii contribuabili vor avea o aplicație simplificată”