Sistemul e-Factura a ajuns la peste 300.000 de utilizatori și un million de facturi pe zi, la o lună și jumătate de la implementare. Totuși, mulți antreprenori se plâng că încă se confruntă cu probleme.

De luna viitoare ANAF va pune la dispoziția celor care administrează afaceri mici, cu un volum mic de facturi, o aplicație simplificată e-Factura, pentru a le ușura munca.

Albert Fruth, șef birou în cadrul ANAF, a fost invitatul Ștefanei Todică la emisiunea iBani, unde a vorbit despre cele mai comune probleme.

Cum a ajuns e-Factura un sistem atat de stufos

Albert Fruth: “Aplicația a suferit o mare transformare tocmai datorită nevoilor arătate de mediul privat. Conform codului fiscal sunt foarte puține elemente obligatorii. Însă pentru a facilita transferul de date de la vânzător la cumpărător integral, așa cum și-l dorește vânzătorul să-i transmită cumpărătorului, a fost extins aplicația. Se pare că, desigur, micii contribuabili, cei care nu au nevoie de atâtea elemente operaționale, sunt copleșiți de multitudinea de opțiuni pe care o au într-o factură.

Micii contribuabili vor avea o un formular mai simplificat, mai simplu de utilizat, care va cuprinde strict elementele obligatorii, dar care nu va oferi ceea ce oferă standardul extins.”

Potrivit oficialului, această aplicație ar urma să fie disponibilă din martie sau chiar la finalul lunii februarie.

Pe de altă parte, erorile cu care se confruntă utilizatorii sunt și din cauza lipsei de obișnuință cu acest nou sistem digital, a mai spus Albert Fruth.

“Erorile, în principal, sunt generate de modul în care își doresc să treacă elementele în factură. Desigur că sunt elementele obligatorii de pe codul fiscal care trebuiesc completate, ca să spun așa, într-o factură și în general, dacă ținem cont de ele, ar trebui să avem o factură în mod corect întocmită”, declară  Albert Fruth.

Cei care întâmpină dificultăți sau au întrebări punctuale pot participa la întâlnirile online organizate periodic de ANAF. Doritorii trebuie să se înscrie pe site-ul instituției.

Albert Fruth: “Să selecteze din lista de webinarii, să selecteze data potrivită și să se înscrie, după care primește un email de confirmare și un link de conectare. La aceste webinarii vor avea acces atât la o scurtă prezentare de tip seminar pe care noi l-am considerat util, în ideea de a ne prezenta conceptul de proiect, istoricul, elementele utile, după care am și stat aproximativ o oră, o oră și 30 de minute întotdeauna pentru a le răspunde în mod direct la întrebări.

Puteți vedea în cadrul emisunii care sunt problemele rezolvate, cele pentru care încă se caută soluții, dar și cele mai comune greșeli ale utilizatorilor.

Sursa: Pro TV

Articolul precedentÎn 2023, românii au cheltuit în străinătate, ca turiști, cei mai mulți bani din istorie!
Articolul următorIndexul traiului ieftin: Orașele din România cu cea mai mare „inflație alimentară” / Cât de scumpă este Oradea?