profit.ro: Marii operatori locali de telecomunicații se pregătesc să majoreze tarifele practicate la abonamente pe fondul creșterii prețurilor la energie electrică, a cărei pondere în total cheltuieli a sporit semnificativ în ultimele luni.

“În discuțiile cu reprezentanții operatorilor, aceștia au susținut că majorarea prețurilor la energie electrică a contribuit la sporirea semnificativă a ponderii acestui tip de cheltuială în totalul cheltuielilor operaționale și că vor fi nevoiți, cel mai probabil, să aplice în perioada următoare majorări tarifelor practicate la abonamente, cuantumul majorării urmând să fie decis în funcție de rezultatele unor analize interne.

Ei mai susțin că au luat măsuri de reducere a impactului acestor creșteri prin diminuarea altor categorii de cheltuieli, dar că spațiul de manevră este limitat”, a declarat pentru Profit.ro o sursă din cadrul autorității de reglementare în domeniu (ANCOM)

Operatorii nu sunt obligați să notifice ANCOM în privința majorărilor de tarife, piața de retail fiind complet liberalizată. În schimb, aceștia au obligația să transmită autorității informațiile privind noile tarife practicate, pentru a fi disponibile în Veritel.ro, comparatorul de oferte telecom independent și necomercial, creat și administrat de ANCOM.

Principalii jucători din piață sunt Orange Romania, Orange Romania Communications (fost Telekom Romania Communications, fost Romtelecom), Vodafone Romania, RCS&RDS și Telekom Mobile Romania Communications (fost Cosmote).

În luna septembrie, Vodafone România și-a notificat clienții că, începând cu luna octombrie, va majora abonamentul lunar cu un euro, ca urmare a creșterii prețurilor la energia electrică. De asemenea, operatorul a introdus în contracte o clauză care permite majorarea tarifelor în funcție de rata inflației. 

Compania și-a justificat atunci decizia de creștere a tarifelor, în preambulul notificării transmise clienților, prin majorarea costurilor legate de furnizarea serviciilor mobile (cum ar fi, de exemplu, creșterea costurilor de furnizare a energiei electrice și a carburantului).

“Ca urmare a creșterii costurilor legate de furnizarea serviciilor noastre, inclusiv ale unora dintre extra-opțiunile oferite clienților, prețurile abonamentelor vor fi majorate proporțional. Majorările comunicate clienților în această perioadă nu au legătură cu situația actuală de pe piața energiei, situație intervenită ulterior primelor anunțuri de modificare a tarifelor. Notificarea trimisă clienților cuprinde și informarea legată de aplicarea tarifului de 1 euro doar clienților pentru care se emit facturi tipărite, cu scopul reducerii consumului de hârtie. Pentru evitarea acestui cost, le recomandăm clienților noștri să activeze factura în format electronic în aplicația My Vodafone. Clienții care nu sunt de acord cu modificările menționate au posibilitatea de a denunța unilateral contractul, în termen de 30 de zile de la primirea notificării, fără plata vreunei penalități sau despăgubiri”, a transmis compania ulterior presei, după trimiterea notificării către clienți.

citiți mai multe pe profit.ro

Articolul precedentMai puneți o casă pe voi! Sfaturile președintelui pentru economisirea energiei
Articolul următorFonduri UE pentru antreprenori: 8 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să te apuci să accesezi finanțări nerambursabile