PRO TV, Antena 1 și Kanal D au pierdut telespectatori anul trecut, același trend se vede și la cele mai importante televiziuni de știri.

În anul 2022 s-au înregistrat cele mai mari scăderi de audiență pentru marile televiziuni, PRO TV, Antena 1 și Kanal D. Raportul cu indicii de audiență TV pentru anul 2022, pe care Serviciul Național de Măsurare a Audienței, realizat de Kantar Media, l-a trimis recent Consiliului Național al Audienței (CNA) pentru a stabili televiziunile libere la retransmisie pe rețelele de cablu (sistemul must-carry), arată ratinguri mai mici decât în anul 2021. (Audiențele se referă la consumul de televiziune liniară, pe telecomandă.)

Acești indici, pe care i-am comparat cu cei din 2021, confirmă pierderile de audiență TV semnalate într-un articol precedent din Libertatea.  

PRO TV, liderul pieței TV din România, a avut în cursul anului 2022 o audiență medie de 635.562 de telespectatori pe minut, la nivel național, conform măsurătorilor Kantar Media. Asta înseamnă că în fiecare minut din anul trecut, programele PRO TV au fost urmărite în medie de 635.562 de persoane. Dar audiența este mai redusă cu 29.186 de telespectatori față de 2021.

Este surprinzătoare această cădere pentru PRO TV, într-un an în care televiziunea a difuzat pentru prima dată „Survivor România”, a reluat după doi ani de pauză show-ul „Vocea României” și a lansat serialul „Clanul”. Aceste programe n-au reușit să oprească declinul. Este cea mai mare scădere de rating (de la an la an) din istoria PRO TV. 

Antena 1 a pierdut populația unui oraș precum Râmnicu Vâlcea. Mai severă a fost pierderea de audiență în cazul Antena 1, a doua stație în clasamentul audienței naționale. De la un rating mediu de 525.475 de telespectatori pe minut în 2021, Antena 1 a coborât la o medie de 432.491 de persoane în anul următor. Pierderea s-a ridicat la 92.984 de telespectatori, reprezentând un declin de 21,4%. Practic, audiența Antena 1 a pierdut populația unui oraș precum Râmnicu Vâlcea. 

O scădere drastică a înregistrat și Kanal D, a treia televiziune de pe piața TV, care a avut o medie de 360.688 de telespectatori pe minut, mai puțin cu 86.526 față de 2021. Un oraș de talia Târgu Jiu a dispărut din audiența Kanal D. La prima vedere se poate găsi o explicație: Kanal D a pierdut dreptul de difuzare a programului „Survivor România” (în defavoarea PRO TV). Dar l-a lansat pe regele ratingului, Dan Negru, cu „Jocul cuvintelor”. N-a fost de-ajuns să atenueze căderea. 

O posibilă explicație pentru aceste scăderi constă în faptul că 2022 a fost primul an fără restricții pandemice, așa încât românii s-au mișcat mai mult prin „natură” (malluri, shopping, concedii), vremea a fost mai caldă și n-au mai stat lipiți de micile ecrane. Totuși, nu-i mai puțin adevărat că show-urile și programele propuse de aceste trei televiziuni au atins deja un grad de uzură, mai direct spus: plictiseala a erodat ratingul.

Antena 3, pierdere minoră. Și principalele televiziuni de știri au înregistrat pierderi de audiență, deși a fost anul în care a început războiul din Ucraina. România TV a pierdut 35.770 de telespectatori față de 2021, cât populația orașului Mioveni, dar și-a păstrat a patra poziție în clasamnentul audienței naționale, cu un rating de 247.456 de telespectatori pe minut. 

În anul în care Antena 3 a trecut prin procesul de rebranduire în Antena 3 CNN, televiziunea de știri a pierdut 4.526 de telespectatori la nivel național, o pierdere minoră pentru ratingul său de 193.230 de telespectatori pe minut.

Primele cinci televiziuni din fruntea topului – PRO TV, Antena 1, Kanal D, România TV și Antena 3 CNN, care controlează sondajele TV din România de mai bine de 10 ani, au avut o cotă cumulată de piață de 54,7%. Adică, mai bine de jumătate dintre românii care s-au uitat la televizor în 2022 au urmărit unul dintre cele cinci programe din cele 116 televiziuni monitorizate de Kantar Media. Dar cota de piață este mai mică cu 2,2 puncte procentuale față de cea din 2021.   

În schimb, Digi24, a treia televiziune de pe nișa știrilor, a câștigat 5.295 de persoane față de 2021, având un rating de 69.503 telespectatori pe minut. Oare eliminarea gazetarului și scriitorului Cristian Tudor Popescu de pe lista colaboratorilor televiziunii (iunie 2022) a condus la această creștere de audiență? Lăsând gluma la o parte, Digi24 a crescut (puțin) pentru că „a mâncat”, seară de seară, o „pâine albă”: războiul din Ucraina. Celelalte două televiziuni de știri care mai contează, Realitatea Plus și B1 TV, au avut mișcări diferite. Realitatea TV a câștigat doar 1.877 de telespectatori, în timp ce B1 TV a pierdut 6.237 de persoane.

Citeşte întreaga ştire: După doi ani de restricții în pandemie, în care românii au stat lipiți de televizoare, în 2022, audiențele TV au luat-o la vale. „Granzii” pierd serios public

Articolul precedentBihor: Un drum naţional blocat, copaci şi stâlpi de electricitate căzuţi şi sute de familii fără curent electric în urma ninsorilor. Pe DN 75 sunt condiţii de producere a unor avalanşe
Articolul următorCoaliția Rogerius se revoltă: Cartierele noi ale privaților au beneficiat ‘fără număr’ de investiții publice, iar noi cei din Rogerius am “beneficiat” de vizite…