Cât timp scandalul dinainte de Australian Open 2022 era în plină desfăşurare, sârbul a fost făcut cu ou şi cu oţet de armata de „experţi“ online, care se pricep la tot, inclusiv la verificarea autenticităţii testelor PCR!

Scandalul Novak Djokovici a trecut, rămân doar amintirile unui caz dezgustător, care a pătat un eveniment sportiv major.   

Iar peste ani, când ne vom aduce aminte că un jucător a fost exclus de la turneu, nu pentru că ar fi fost bolnav, ci pentru că avea imagine de antivaccinist – pe baza acestui argument a fost expulzat, finalmente, Nole! – probabil, ne vom lua cu mâinile de cap.

Oricum, până să fie trimis acasă de autorităţile australiene, după două procese ultramediatizate în decurs de o săptămână, Djokovici fusese condamnat din prima de… reţelele de socializare! Pentru că o parte dintre comentatorii de aici, au dat verdictul din start: „Djokovici şi-a falsificat testul COVID pe baza căruia a obţinut scutire de la vaccinare“.  

Pornind de la „judecata“ reţelelor de socializare, liderul mondial a fost făcut în toate felurile. Deşi niciodată n-au existat dovezi că, într-adevăr, testele sale PCR sunt false. Pentru că nici n-au fost false! Aceasta e concluzia anchetei efectuate de procurorii din Serbia, potrivit BBC.  

Documentele sanitare ale lui Nole au fost luate la puricat, atât de procurorii sârbi, cât şi de Ministerul Sănătăţii din această ţară. S-au analizat inclusiv datele electronice legate de rezultatele testelor. Toate informaţiile adunate au arătat că, atât primul test, cel pozitiv de la data de 16 decembrie, cât şi cel negativ de la 22 decembrie, au fost autentice.   

A existat, în permanenţă, un semn de întrebare în privinţa codurilor generate pentru aceste teste. Pentru că testul negativ avea un număr mai mic comparativ cu cel pozitiv. De aici, a apărut întrebarea: „Cum de rezultatul testului negativ din 22 decembrie a fost generat în sistem, înaintea celui pozitiv din 16 decembrie?“.

Procurorii sârbi au pus această neconcordanţă pe seama faptului că, în perioada respectivă, au fost adunate rezultatele mai multor teste, recoltate în diferite locuri, iar de aici ar fi apărut această problemă

„Novak Djokovici a fost testat, în mod repetat. Iar rezultatele apărute la 16 şi 22 decembrie au fost valide“, a fost concluzia autorităţilor din Serbia. (Amir Kiarash)

Articolul precedentJackie Chan a dus flacăra olimpică a JO 2022 pe Marele Zid Chinezesc
Articolul următorSuedia va ridica toate restricțiile anti-COVID, Cehia renunță la măsurile contra celor nevaccinați / Ce semnale sunt în România