CEDO a refuzat să judece apelul de urgență introdus de părinții lui Archie Battersbee împotriva deciziei Curții Supreme a Regatului Unit care a decis că acesta poate fi deconectat de la aparatele prin care este ținut în viață din luna aprilie 2022. Un comitet ONU afirmase că decizia justiției britanice încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de Carta Europeană a Drepturilor Omului.

Mama lui Archie, Hollie Dance, a recunoscut că acesta este finalul bătăliei juridice pentru a-i prelungi viața.

Medicii de la spitalul Royal London din capitală, unde este internat băiatul, au decis să-i întrerupă suportul vital, în pofida dorinței familiei care vrea să-l transfere la un ospiciu unde să primească îngrijiri paliative. Medicii însă se opun, susținând că Archie nu ar supraviețui unui transfer de la spital la ospiciu. Anterior, medicii declaraseră în timpul judecării cazului în instanță că șansele de refacere ale lui Archie sunt minime și că leziunile pe creier sunt extrem de grave și practic ireversibile.

Hollie Dance a fost criticată pe rețelele sociale pentru afirmația că decizia Serviciului Național de Sănătate (NHS) echivalează cu „o execuție”.

Archie a fost găsit inconștient la locuința sa din comitatul Essex în estul Angliei pe data de 7 aprilie. Potrivit relatărilor din presa britanică, el ar fi fost victima unui incident produs în timpul unui joc pe rețeaua Tik Tok, prin care cei care participau încercau să-și țină cât mai mult respirația. (sursa)

Articolul precedentCIA: România urcă pe locul 2 mondial în clasamentul ratei mortalității. Ministrul Firea anunță măsuri
Articolul următorRomânii sunt ținte ușoare pentru ‘țepari’ – Doar trei din zece persoane citesc integral contractele înainte de a le semna