În iulie 2020, prin decizie definitivă a Tribunalului București, actualul secretar general adjunct al PNL, fostul jurnalist Silviu Mănăstire, a fost obligat ca, timp de două luni, să nu se apropie de iubita sa la o distanță mai mică de 300 de metri. Măsura a fost luată după ce, în noaptea de 14 mai 2020, femeia fusese agresată de Mănăstire, pe atunci realizator al unei emisiuni de televiziune. De-a lungul timpului, mai mulți reprezentanți ai liberalilor, în frunte cu președintele formațiunii, Nicolae Ciucă, au condamnat, în mod public, fenomenul violenței împotriva femeilor, în România. Contactată printr-un mesaj privat pe contul de Facebook, victima nu a răspuns și l-a blocat pe jurnalistul G4Media.ro. La rândul său, Mănăstire s-a rezumat să declare că ”(…) din păcate de data asta nu ai subiect. Ne-am certat și ne-am împăcat după 2 săptămâni…👌”

Conform deciziei definitive nr. 1609 din 29 iulie 2020 a Tribunalului București, ”din probatoriul administrat în cauză rezultă că în data de 14 mai 2020, apelanta-reclamantă (…) a fost victima actelor de violență psihologică și fizică ale intimatului-pârât (Silviu Mănăstire n.r.) care a devenit violent pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unei dispute casnice și a devenit agresiv față de concubina sa, având un limbaj agresiv inclusiv la adresa organelor de poliție, împrejurări care denotă un risc crescut de agresivitate din partea intimatului-pârât care, pe fondul consumului crescut de băuturi alcoolice își pierde cumpătul și devine impulsiv și agresiv chiar în prezența persoanelor apropiate și are manifestări antisociale chiar în prezența reprezentanților legii iar aceste împrejurări conturează convingerea instanței de apel că integritatea fizică și psihică a apelantei-reclamante a fost pusă în pericol prin actele de violență fizică și psihologică ale pârâtului-intimat în data de 14 mai 2020, starea de pericol fiind accentuată de faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, intimatul-pârât își pierde controlul și devine agresiv chiar în prezența ofițerilor de poliție (…)”.

Drept urmare, completul de judecată a decis instituirea unui ordin de protecţie împotriva lui Mănăstire, acesta fiind obligat să păstreze o distanţă minimă de 300 de metri faţă de femeie, reşedinţa acesteia şi locul ei de muncă. De asemenea, i s-a mai interzis să aibă vreun contact cu reclamanta, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod. (g4media.ro)

Articolul precedentRomânia, pe locul 6 în UE după numărul companiilor care au între 50 şi 249 de angajaţi, peste Suedia, Austria, Belgia sau Danemarca
Articolul următorVremea de Crăciun. ANM, noi informații pentru perioada 24-25 decembrie: Temperaturi mai mari față de normalul perioadei