Românii care abia se născuseră la momentul aderării țării la UE, în 2007, vor vota pentru prima oară în 2024, nu doar la alegerile naționale, ci și la cele europene.

România lor, singura pe care o cunosc, pare că nu a fost niciodată altfel decât europeană. Europa lor, mereu fără granițe și cu oportunități. Multe dintre aceste oportunități le sunt adresate chiar lor, noilor generații, pentru un start cât sprinten la trecerea pragului către maturitate. Iar pentru tinerii români asta a însemnat mult.

Totuși, astăzi, mulți dintre cei tineri iau ca pe un dat unele beneficii venite la pachet cu aderarea, par ceva firesc. În asta stau, după cum vom vedea, și niște pericole pentru democrație.

Viața tinerilor români este astăzi mai ofertantă și mai liberă datorită faptului că ne-am putut apropia mai ușor de celelalte state membre, prin oportunități de studiu și muncă. Din păcate însă, multe dintre programele UE rămân necunoscute pentru românii care ar putea profita de ele.

Primiți cu Erasmus?

Dar să începem, totuși, cu cel mai popular dintre aceste programe: bursele Erasmus, prin intermediul cărora, numai în 2021, peste 34.000 de studenți români au experimentat un semestru sau un an de studii într-o altă țară europeană. Și e un program care a tot crescut de la an la altul, după cum arată datele oficiale

Erasmus este una dintre inițiativele UE care i-a fermecat cel mai mult pe tinerii din toate statele membre, ajutându-i să guste din ce înseamnă viața în altă țară, cu tot ce presupune ea – de la educație, la cultură și până la mersul societății, în ansamblul ei. În 2022, declarat și Anul European al Tineretului, s-au împlinit 35 de ani de când acest program a dat această oportunitate. Și 25 de ani de când a început să schimbe mentalități și printre studenții români. Asta pentru că țara noastră era afiliată programului cu mult înainte de aderarea la uniune.

Dorin, un tânăr în vârstă de 30 de ani, originar din Târgu Cărbunești (județul Gorj), un oraș care, cu tot cu satele din împrejurimi, are doar 7.600 de locuitori, a reușit să vadă pentru prima dată o altă țară datorită acestui program.

„Am fost motivat de ocazia de a putea să vizitez pentru prima oară o țară străină, fiind foarte tânăr la momentul respectiv și cu venituri limitate. Dar mi-a fost foarte frică, îmi amintesc că aproape am renunțat de cel puțin cinci ori până la semnarea contractului, dar am avut doi coordonatori minunați, atât din partea universității din Craiova, cât și din partea celei din Torun (Polonia), care m-au sprijinit”, a povestit Dorin, într-o discuție cu Panorama.

La întoarcerea în țară, tânărul și-a făcut rapid un bilanț, din care au rezultat numai plusuri: își făcuse prieteni din alte culturi și dobândise cunoștințe din tot felul de domenii, din multiple surse internaționale.

Așa că lui Dorin nu i-a mai fost teamă. A mai fost de încă două ori în Erasmus în timpul facultății, iar apoi, după absolvire, a plecat din nou peste hotare de încă patru ori, cu bursele Erasmus dedicate tinerilor până în 30 de ani. A ales să continue să acceseze acest program și după absolvire, pentru că a considerat că îl ajută să fie o versiune mai bună a sa.

Citește continuarea pe Panorama.ro

Articolul precedentALARMANT! Doar SUTE de oameni au sărbătorit deschiderea negocierilor pentru aderarea Rep. Moldova la UE alături de Maia Sandu. „Vreau să mulțumesc României”
Articolul următorPublicație de opoziție:  România este deja cu ani lumină înaintea Ungariei / Există pericolul ca anul acesta Ungaria să fie devansată chiar şi de bulgari