Facebook spune că va notifica aproximativ 1 milion de utilizatori în legătură cu posibilitatea ca datele de identificare ale conturilor lor să fi fost furate, în contextul unor probleme de securitate la aplicațiile descărcate din magazinele Apple și Google.

Compania a anunțat că a identificat în acest an peste 400 de aplicații Android și iOS care vizează furtul informațiilor de conectare ale utilizatorilor. Meta a precizat că a informat atât Apple, cât și Google cu privire la această problemă, pentru a facilita eliminarea aplicațiilor.

Aplicațiile erau prezentate ca software pentru editat fotografii, jocuri mobile sau dispozitive de urmărire a stării de sănătate, a precizat Facebook.

Apple a declarat că doar 45 dintre cele 400 de aplicații problematice identificate se aflau în App Store și au fost eliminate. Google a eliminat toate aplicațiile cu probleme, a declarat un purtător de cuvânt.  

“Infractorii cibernetici știu cât de populare sunt aceste tipuri de aplicații și vor folosi modalități similare pentru a-i păcăli pe oameni și pentru a le fura conturile și informațiile”, a declarat David Agranovich, director al departamentului Global Threat Disruption din cadrul Meta, potrivit Bloomberg.  

“Dacă o aplicație promite ceva prea frumos pentru a fi adevărat, cum ar fi funcții inedite pentru o altă platformă sau site de socializare, există riscuri ca aceasta să aibă motive ascunse.” (sursa)

Articolul precedentCare este meseria pe care dacă o ai în România nu ai cum să fii niciodată şomer pentru că foarte multe companii sunt disperate sa găsească angajaţi în acest domeniu
Articolul următorPatru lideri peneliști din Bihor au dat la partid mai mult decât cea mai mare donație primită de PNL, de la o firmă, în șapte ani!