• România va plăti din bugetul naţional 50% din valoarea contractelor pentru vaccin.
  • Uniunea Europeană plăteşte din bugetul comunitar 50% din contracte.
  • Germania a negociat direct cu producătorii pentru a cumpăra vaccin.
  • România nu a transmis cine a negociat în numele său la Bruxelles.

Autoritățile țin secret prețul unei doze de vaccin anti-COVID, cumpărat din bani publici, adică din banii noștri, ai tuturor. Un funcţionar de la Bruxelles a lăsat să îi scape însă pe Twitter o informaţie, pe care Comisia Europeană, care a negociat contractele, nu a comentat-o.

Așa am aflat că s-au negociat preţuri care au început de la 1 euro și 74 de eurocenți pentru o doză de vaccin Astra Zeneca şi au ajuns la aproape 15 dolari pentru un flacon de la Moderna. Pentru serul Pfizer/BionNTech, pentru care România a semnat un contract pentru peste 10 milioane de doze, preţul de achiziţie ar fi fost de 12 euro pentru o doză.

„Uniunea Europeană plătește 50% din respectivele costuri”

Dacă autoritățile nu ne spun cât plătim pentru vaccin, cum vom plăti, aflăm de la europarlamentarul Victor Negrescu. „Uniunea Europeană plătește 50% din respectivele costuri, urmând că cealaltă parte să fie plătită de fiecare stat membru în raport cu dozele achiziționate. De exemplu, chiar recent Comisia Europeană aprobă achiziționarea a încă 300 de milioane de doze ale vaccinului făcut de Biontech Pfizer și România trebuie să spună dacă dorește să aibă acces la respectivele doze și în consecință să vadă în ce măsură dorește să aibă acces la ele și, evident, să plătească sumele aferente respectivei achiziții”, afirmat Victor Negrescu.

Ne-a spus Valeriu Gheorghiţă, organizatorul campaniei de vaccinare că vom primi vaccin pentru 10.700.000 de oameni. Putem cere însă o cantitate mai mare de la Uniunea Europeană sau putem să negociem singuri suplimentarea ei. Aşa cum au făcut-o sau intenţionează să o facă alte țări.

„Chiar recent, Germania, care consideră și a spus și public, prin vocea ministrului Sănătății, care consideră că nu au ajuns suficient de repede vaccinurile în țară, a decis să achiziționeze bilateral aproximativ 30 de milioane de doze cu unul dintre respectivii furnizori iar la presiunea Bruxelles-ului și a celorlalte state membre au decis totuși să să intre în posesia celor 30 de milioane de doze doar după ce se epuizează contractele deja semnate de Uniunea Europeană. Dar Germania nu este singurul stat, si Belgia, și Polonia au exprimat public intenția de a avea negocieri bilaterale și din informațiile din spațiul public a reieșit că într adevăr o parte au reușit deja achiziționare a respectivelor doze”, a mai spus europarlamentarul.

Reprezentantul României este ținut confidențial

Cine a negociat în numele nostru la Bruxelles? Nici asta nu ştim. România nu a comunicat niciodată oficial cine ne reprezintă. „Din informațiile pe care le am, România în momentul de față nu a avut niciun punct de vedere, nici o obiecție cu privire la negocierile purtate. Reprezentantul României este ținut confidențial, ceea ce mi se pare foarte interesant din acest punct de vedere dar România, strict public, participa la toate aceste discuții prin reprezentanta permanentă a României și prin cei care sunt delegați de Ministerul Sănătății să reprezinte România și ministerul în negocierile care se poartă acolo, inclusiv prin ambasadorul nostru la Bruxelles care participă la reuniunile de resort”, a conchis Victor Negrescu.

L-am întrebat pe fostul ministru Nelu Tătaru, pentru că în timpul mandatului său au fost purtate aceste negocieri, cine ne-a reprezentat din partea ministerului pe care l-a condus. Şi ce anume a decis pentru mine, pentru tine. Până acum, nu ne-a răspuns. (alephnews.ro)

Articolul precedentANAF va avea acces la toate conturile din bănci
Articolul următorEmil Boc îl face ”povestitor” pe Vlad Voiculescu