Actul normativ prevede mai multe facilități care ușurează traiul moților. Timp de câteva luni, reducerea a fost aplicată din oficiu, apoi legea a fost modificată. Acum, oamenii pot primi facturi reduse numai dacă depun mai multe documente.

Aproximativ 100.000 de locuitori din 80 de comune și 10 orașe din cinci județe de la poalele Apusenilor ar putea beneficia de facturi la energia electrică reduse la jumătate, potrivit ordonanței.

Potrivit ordonanței 27 din august 1996, dată de Guvernul Văcăroiu, facilitățile porneau de la asigurarea de material lemnos pentru construcții până la impozite mai mici.

Anul trecut, ordonanța a fost completată cu un ajutor în plus: facturi înjumătățite la curent şi gaz. Timp de patru luni, prevederea s-a aplicat fără ca oamenii să depună vreun document, apoi lucrurile s-au poticnit.

Ca să beneficieze de reduceri, locuitorii din zona Apusenilor trebuie să facă o cerere la primărie, să vină cu o dovadă că locuiesc acolo și să depună ultima factură la curent. Ulterior listele sunt verificate de autoritățile locale și sunt trimise la furnizori.

Sursa: StirilePROTV

Articolul precedentMinistrul Mediului Tanczos Barna, aşteptat luni în Camera Deputaţilor pentru explicaţii în legătură cu situaţia lemnului de foc pentru populaţie, ca urmare a plafonării preţului
Articolul următorCuplu din Cluj rămas izolat pe Vârful Bihor, cel mai înalt din munții Apuseni