Un cod emis de meteorologi anunță ploi torențiale și vijelii.

Atenționarea intră în vigoare miercuri, la ora 14.00 și va fi valabilă până joi, la ora 06.00. În Banat, Crișana, nord-vestul Olteniei, precum și în zonele montane aferente, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…60 km/h), izolat vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Astfel de fenomene vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.

UN NOU VAL DE CĂLDURĂ

Meteorologii anunță un nou val de caniculă de joi și până duminică. În intervalul menționat va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități în sudul și sud-estul țării, unde temperaturile maxime vor fi de 35…36 de grade și izolat de 37 de grade.

Disconfortul termic va fi ridicat și în regiunile vestice și estice, unde vor fi maxime de 32…34 de grade.

În după-amiaza zilei de astăzi în estul și sud-estul teritoriului disconfortul termic va fi în creștere, iar indicele temperatură umezeală (ITU) local va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. (sursa)

Articolul precedentControversă cu steagul roșu, salvamarii și pericolul de a muri. În România, ai dreptul legal să intri în mare și să te îneci pentru că nimeni nu are ce să-ți facă: E pe propria răspundere
Articolul următorPresa maghiară: Nu România, ci guvernul Orban este vinovat pentru migranții neînregistrați din Austria