Premierul Marcel Colacu anunţă, joi, că săptămâna viitoare se va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară pentru a modifica Legea pensiilor speciale în acord cu obiecţiile CCR. 

”Săptămâna viitoare vom convoca Parlamentul în sesiune extraordinară pentru a modifica Legea pensiilor speciale în acord cu obiecţiile CCR. Îi solicit Ministrului Justiţiei ca până atunci să formuleze amendamentele contestate de Curte cu privire la pensiile de serviciu ale magistraţilor”, a transmis, joi, premierul Marcel Ciolacu. 

Potrivit acestuia, ”este absolut necesar ca această Lege să intre în vigoare cât mai rapid astfel încât România să poată accesa banii europeni din PNRR”. 

”Nu ne permitem să pierdem fonduri europene din cauza pensiilor speciale”, a mai transmis premierul. 

Curtea Constituţională a admis miercuri, parţial, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu. Preşedintele CCR Marian Enache a explicat, într-o declaraţie de presă. că actul normativ se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curţii. (sursa)

Articolul precedentVrei să arăți precum Carmen Brumă? Cele patru principii de la care nu se abate partenera lui Mircea Badea
Articolul următorCOD PORTOCALIU de caniculă în Bihor!