Primăria Capitalei ar putea face un referendum în care să-i întrebe pe bucureșteni dacă doresc sau nu trotinete electrice în regim self-service pe străzile orașului. Propunerea aparține viceprimarului Capitalei, Stelian Bujduveanu, acesta inițiind un proiect de hotărâre de Consiliu General în acest sens.

Rămâne de văzut dacă proiectul va avea susținere de la grupurile politice din Consiliul General ca să fie pus pe ordinea de zi și aprobat.

Am decis astfel că Bucureștiul nu mai poate aștepta. Ne întoarcem la cea mai bună formă de democrație și îi întreb direct pe bucureșteni, prin referendum, dacă își doresc sau nu trotinete electrice în regim self-service pe străzile orașului”, a scris Bujduveanu pe pagina de Facebook.

Acesta a propus ca referendumul să aibă loc în același timp cu alegerile europarlamentare care vor avea loc, duminică, 9 iunie 2024.

Anul trecut, în septembrie, Primăria Capitalei a pus în dezbatere publică un regulament privind condițiile de utilizare a trotinetelor electrice închiriate în regim self-service prin intermediul platformelor online, dar acesta nu a fost aprobat.

Regulamentul propunea în linii mari ca trotinetele electrice închiriate în regim self-service prin platformele online să poată fi conduse numai de persoane peste 14 ani, care să aibă asupra lor actul de identitate şi să respecte regulile de circulaţie, iar accesul să se facă pe pistele de biciclete, unde acestea există, sau doar pe drumurile unde viteza maximă admisă este de 50 de km/h, acolo unde nu sunt piste de biciclete. De asemenea, se propunea să fie interzisă folosirea gadgeturilor, inclusiv a căştilor audio, în timp ce este condusă trotineta electrică, iar trotinetele să fie parcate pe trotuar doar în zone special amenajate. Și acest regulament era inițiat tot de Stelian Bujduveanu.

Parisul a interzis trotinetele electrice din cadrul aplicațiilor de ride-sharing, de la 1 septembrie, tot în urma unui referendum. Mulți parizieni au spus că s-au săturat să le vadă cum fac zig-zag printre pietoni, chiar și restricționate la 10 km/h în anumite zone, sau cum sunt parcate în mijlocul trotuarelor. De asemenea, mai multe accidente ar fi avut loc din cauza lor.

Cei trei operatori, Lime, Tier și Dott, și-au pierdut autorizația de a ocupa spațiul public în urma unui referendum fără precedent organizat la începutul lunii aprilie. Tabăra „nu” a câștigat cu aproape 90%, dar doar 7,46% dintre persoanele înscrise pe listele electorale s-au prezentat la vot. Primarul socialist al Parisului, Anne Hidalgo, făcuse ea însăși campanie împotriva lor pentru a reduce „deranjul”.

Începând din august, cele 15.000 de unități au fost scoase treptat de pe străzi. (HotNews.ro)

Articolul precedentBicarbonatul de sodiu și oțetul, beneficii pentru picioare și nu numai
Articolul următorMarinele țărilor NATO organizează în premieră exerciții de respingere a unui atac rusesc