24 de suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore în ancheta abuzurilor la care au fost supuși 100 de bătrâni în trei cămine din apropierea Capitalei. Oamenii erau înfometați, nespălați și bolnavi. 56 dintre ei au fost duși la spitale, pentru evaluări medicale, iar patru au rămas internați. 

”24 de inculpaţi au fost reţinuţi, iar faţă de doi s-a dispus măsura controlului judiciar”, a anunţat, miercuri dimineaţă, DIICOT, referindu-se la cazul care vizează exploatarea persoanelor cu dizabilităţi sau vulnerabile.

31 de percheziţii au fost făcute, în cursul zilei de marţi, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş.

În urma descinderilor, aproape 100 de persoane au fost preluate de autorităţi din trei imobile în care ar fi trebuit să primească îngrijiri. Anchetatorii au stabilit că, în loc să fie îngrijiţi, beneficiarii au fost supuşi la tratamente inumane ori degradante.

Bătrânii nu primeau mâncare suficientă şi adecvată nutriţional, nici tratament medical conform cu boala pe care o aveau, nici nu erau spălați și îngrijiți.

Pentru fiecare bătrân, administratorii căminelor primeau între 4.000 și 6.000 de lei pe lună. O parte din bani erau plătiți de statul român pentru persoanele mutate în azilele private, din centrele publice. În multe situații nu primeau nici măcar mâncare și nu erau văzuți de niciun medic, cu toate că erau bolnavi. Cei care nu erau imobilizați la pat erau puși să muncească, spun anchetatorii. (sursa)

Articolul precedentOamenii de știință vor să „întunece” Soarele ca să scăpăm de caniculă. La ce metode s-au gândit și cât sunt de realizabile
Articolul următorMacron trebuie să repare o Franță distrusă (Politico)