„Migraţia este un fapt normal de viaţă“ a spus preşedinta Comisiei Europene care a promis că, pe 23 septembrie, va redeschide coşul cu şerpi otrăvitori ai „politicii europene comune de azil şi migraţie“.

Mult curaj îi trebuie doamnei Ursula Van den Leyen şi echipei sale de comisari pentru a înfrunta foarte previzibilul scandal care va urma la Bruxelles şi în capitale din cauza schimbărilor prefigurate a fi înscrise în programul ce va duce mai departe, cu mult mai departe chiar, ceea ce fusese vârful de iniţiativă în programul propus de Comisia Junker şi apoi pierdut în negura hârţoagelor iniţiativelor eşuate de la Bruxelles.

În primul rând, va exista o schimbare fundamentală de perspectivă: de acum înainte, spunea şefa executivului european, migraţia nu va mai fi privită ca un fenomen excepţional şi, în consecinţă, politica în domeniu se va baza pe recunoaşterea faptului că „fiecare fiinţă umană are o demnitate solemnă. Pentru Europa, migraţia a constituit întotdeauna o realitate şi aşa va fi întotdeauna. Timp de secole, ne-a definit societăţile, ne-a îmbogăţit culturile şi ne-a transformat multe dintre existenţele noastre. Asta este normalitatea.Va trebui şi vom fi în stare să manageriem această situaţie“.

Ca urmare, va veni decizia Comisiei de a aboli legislaţia existentă acum în domeniul politicii de azil. Urmează să dispară „reglementarea Dublin“ care stipulează că responsabilitatea de a răspunde unei cereri de azil aparţine primei ţări pe teritoriul căreia au ajuns migranţii, adică aşa-numitele „frontline countries“.

Miercuri, planul respectiv va fi prezentat public, deci cu doar o zi înainte de un foarte dificil Summit special cu o agendă plină de probleme urgente şi deosebit de urgente. Politic vorbind, în viziune electorală, s-ar putea ca celelalte priorităţi europene să pălească în faţa acesteia de acum care, tradiţional, a generat confruntări (cel puţin verbale) deosebit de intense şi care, de regulă, au distras complet atenţia de la celelalte subiecte neplăcute. Şi va fi greu – sau chiar aproape imposibil – să se ajungă la un acord (aşa cum remarca, plină de realism, Ylva Johansson, Comisarul european pentru afaceri interne) şi urmarea va fi o trecere a dezbaterii în zona Parlamentului European unde, aşa cum speră mulţi, mai ales din zona stalor ilberale din centrul şi estul continentului nostru, proiectul se va înfunda din nou, ca toate încercările precedente sau, dacă va fi votat, nu va fi aplicat niciodată, aşa cum s-a întâmplat cu iniţiativa Comisiei Junker în domeniu.

Ylva Johansson, Comisarul european pentru afaceri interne. Foto: Shutterstock

Mecanismul obligatoriu de solidaritate în repartizarea migranţilor  

Care este punctul de rezistenţă al acestui plănuit Nou Pact asupra Migraţiei şi, implicit, al schimbării în consecinţă a întregii politici comune de azil în Europa? În mod deloc ciudat, se revine la elementul cel mai contestat din iniţiativele politice ale Comsiei Junker: aplicarea unui sistem de repartiţie obligatoriu a migranţilor.

„Este absolut evident că repartizarea pe bază de solidaritate nu este suficientă, trebuie să existe un mecanism obligatoriu de solidaritate” a declarat Ylva Johansson. „Nu va mai fi posibil ca un Stat Membru să încerce să scape de obligaţii, doar trimiţând nişte pături. Nu va mai fi o decizie individuală privind nivelul la care o ţară doreşte să-şi pună în practică solidaritatea, asta trebuie să se facă în acord cu capacitatea ţării şi a economiei“.

Citeste mai mult: adev.ro/qgwcrk

Articolul precedentRomânia pe mâini bune? La noi au murit de COVID de două ori mai mulți oameni decât în Polonia, Croația și Ungaria la un loc!
Articolul următorDeosebirile dintre răceală, gripă și COVID-19 explicate pe înțelesul tuturor