digi24.ro: Tentativele omenirii de a da înapoi încălzirea globală nu au dat multe roade, așa că oamenii de știință vin cu idei radicale: ce-ar fi ca, în loc de a vindeca Pământul, am bloca Soarele. Mai exact, lumina reflectată de stea, astfel încât să contrabalanseze efectele încălzirii planetei. Pe scurt, ce-ar fi dacă am pune un filtru Soarelui. Este una dintre ideile luate în calcul, care apar într-un raport publicat de Casa Albă pe tema așa-numitei geo-inginerii solare. Statele Unite nu au dat încă undă verde unui astfel de proiect, dar vor să vadă cum ar putea arăta tehnologiile necesare, dacă s-ar ajunge la asta. Iată două moduri în care ar putea fi realizată, oricât de SF ar suna: fie injectarea unor aerosoli în stratosferă, care ar face ca razele de soare efectiv să ricoșeze din ele. Sau creșterea luminozității norilor, pentru ca ei să reflecte mai bine lumina solară. 

Cristian Presură, fizician: Este vorba să primim mai puțină lumină de la Soare, adică o parte din razele solare să fie reflectate înapoi în spațiu, astfel încât să ne încălzească mai puțin. Este un studiu comandat de Casa Albă și ia în calcul posibile scenarii, eventual chiar scenarii SF prin care s-ar putea realiza acest lucru. De asemenea, studiul detaliază și impactul și riscurile unor astfel de măsuri. Nu dă niciun fel de recomandare, este un studiu pur și simplu din curiozitate, să-l numim așa.

Oare chiar putem să reflectăm înapoi în spațiu lumina Soarelui astfel încât să reducem semnificativ temperatura pe Pământ? Studiul vine cu unele metode. Una dintre ele este folosirea aerosolilor, particule mici care vor reflecta lumina Soarelui și lumina va fi împrăștiată, o parte în spațiu.

Cea de-a doua este creșterea reflectivității norilor: lumina se va împrăștia puțin înapoi.

Ar mai fi și opțiunea plasării de oglinzi în spațiu care să reflecte lumina Soarelui înapoi. Bineînțeles că ne putem întreba cât de realist este așa ceva, pentru că am avea nevoie de niște oglinzi foarte mari, iar noi abia reușim să trimitem niște sateliți în spațiu.

De asemenea, mai există posibilitatea creșterii reflectivității solului.

Este vorba despre un set de măsuri și dacă mă uit la ele, unele dintre ele într-adevăr arată science fiction. Pe de altă parte, celelalte vor crea probleme pe Pământ.

Măsura cu norii nu o văd posibilă în primă instanță pentru că am avea nevoie de o creștere considerabilă a reflectivității, având în vedere că norii nu acoperă o suprafață foarte mare în mod continuu.

Pe de cealaltă parte, metoda cu aerosolii mai degrabă ar face probleme, pentru că în raport se specifică faptul că ea influențează startul de ozon, iar noi suntem într-un proces în care acest strat se reface, din cauza unor lucruri rele pe care le-am creat noi acum câteva zeci de ani. Această metodă interferează cu acest proces de refacere și ne creăm probleme.

Articolul precedentLuni ar fi fost cea mai călduroasă zi înregistrată pe planetă de la începutul măsurătorilor
Articolul următor24 de suspecți reținuți în ancheta căminelor unde 100 de bătrâni erau torturați și ținuți flămânzi