Luni temperaturile scad sub normalul perioadei în multe zone şi vom avea de la 18 grade în Bucovina până la 29 de grade în Dobrogea. Aversele cuprind majoritatea regiunilor, mai puţin vestul, nord-vestul şi extremitatea sud-estică a României.

În Dobrogea şi Bărăgan, soarele se arată trecător şi o să fie câteva serii de averse locale, însoţite de descărcări electrice. Vântul are unele intensificări şi se mai răceşte faţă de ieri: astăzi maximele se opresc la 29 de grade.

Temperaturile scad şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, pe unde nu vor fi mai mult de 28 de grade. Pe parcursul zilei vin mai multe reprize de ploaie care vor aduce cantităţi însemnate de apă, iar vântul suflă cu până la 55 de km/h.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina nu prea vedem soarele şi atmosfera devine rece pentru acest moment al anului. Maximele ajung cu greu la 22 de grade, se simte puţin şi vântul, iar în unele zone apar averse destul de abundente.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme ceva mai bună, chiar dacă şi pe-aici o să plouă din când în când. Nu lipsesc perioadele însorite, iar temperaturile urcă până la 26 de grade pe la Satu Mare.

Vreme destul de frumoasă avem şi în ţinuturile vestice: soare, un vânt ceva mai insistent şi maxime similare cu cele de ieri. În sudul Banatului şi în zona montană se strâng câţiva nori de ploaie.

În Transilvania găsim atmosferă mohorâtă: cer acoperit, averse destul de abundente şi temperaturi scăzute pentru acest moment al anului. Se pot strânge peste 20 de litri de apă, iar în zona montană sunt condiţii de grindină.

În Oltenia se anunţă o zi tare neplăcută: nu vedem soarele, o să plouă pe arii extinse şi se vor strânge cantităţi însemnate de apă. În plus, vremea devine rece şi maximele nu trec de 23 de grade.

În ţinuturile sudice avem tot înnorări persistente, mai multe serii de averse locale – posibil, însoţite de fenomene electrice – şi temperaturi cu 8-9 grade mai mici faţă de ziua trecută. Vântul prinde putere în timpul ploilor.

Vremea azi, în Bucureşti

În Bucureşti se răceşte şi vor fi cel mult 25 de grade. O să mai plouă din când în când, iar vântul devine cam insistent. La noapte norii se risipesc, iar temperatura coboară până la 16 grade.

Vremea azi, la munte

La munte instabilitatea persistă şi vor fi perioade cu averse însoţite de descărcări electrice şi vânt intens. E posibil să cadă grindină, iar temperaturile din staţiuni scad puţin.

Vremea azi, pe litoral

La mare vedem puţin soarele printre nori şi apar şi câteva ploi trecătoare. Vântul se înteţeşte şi suflă cu 45…55 de km/h, iar maximele ating 28 de grade pe plajă şi 26 de grade în apă.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

În Bucureşti, marți se încălzeşte şi maxima atinge 28 de grade. Pe parcursul zilei vor mai fi ceva înnorări, însă nu mai vorbim despre ploi. Vântul rămâne insistent şi poate ajunge la viteze de 50 de km/h.

Mierucri se face mai cald şi avem vreme frumoasă: soare, câţiva nori inofensivi, un vânt destul de activ şi până la 30 de grade în termometre.

Joi se înseninează complet, iar vântul mai pierde din intensitate. La amiază vor fi în jur de 29 de grade, iar peste noapte temperatura coboară până la 15 grade.

La munte, marți temperaturile încep să crească, însă atmosfera se menţine răcoroasă. Se îndreaptă vremea şi doar pe spaţii mici o să mai vină câţiva stropi de ploaie. Vântul are unele intensificări în Carpaţii de Curbura.

Miercuri vor fi ceva înnorări la începutul zilei, dar apoi cerul se degajează şi se mai încălzeşte puţin. Dimineaţa, pe văi se formează ceața.

Joi – încă o zi frumoasă, cu soare şi câţiva nori de vreme bună. Vântul nu pune probleme, iar temperaturile rămân la valori similare cu cele de miercuri.

Pe litoral, marți din când în când se adună norii şi o să mai vină o aversă, două. Vântul prinde putere şi suflă cu până la 60 de km/h.

Miercuri norii înmulţesc din nou şi o să mai plouă trecător. Vântul rămâne destul de insistent, iar temperaturile urcă până la 29 de grade.

Joi se îndreaptă vremea. Domină atmosfera însorită, însă vântul mai are unele intensificări. În regimul termic nu sunt schimbări majore.

Sursa: Pro TV

Articolul precedentA scăzut datoria publică!
Articolul următorParlamentarii se întorc la muncă. Pensiile speciale, legea pensiilor și măsurile anti-drog, printre priorităţi