Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a respins, joi, aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, două voturi fiind împotrivă, în condiţiile în care era nevoie de unanimitate.

Dintre cele 27 de ţări membre UE, Austria şi Olanda au votat împotrivă, cea din urmă menţionând că se opune doar aderării Bulgariei, conform unor surse de la Bruxelles.

“În urma atitudinii revoltătoare a Republicii Austria, de a bloca accesul României la Spațiul Schengen, Universitatea Craiova, fidelă principiilor înrădăcinate în ADN-ul său, a luat decizia de a sancționa companiile austriece partenere cu un boicot total. 

Începând din această lună, clubul își va muta conturile de la banca cu acționariat austriac Raiffeisen Bank, iar alimentarea cu combustibil și consumabile a parcului auto al Științei nu se va mai realiza în stațiile OMW-Petrom. Totodată, începând de anul viitor, tradiționalul cantonament de vară al leilor nu se va mai face în vreo stațiune montană din Austria, ci într-o altă țară europeană care are condiții de pregătire similare. 

Din punctul nostru de vedere, aceste companii, dar nu numai ele, sunt părtașe la politica absurdă și discriminatorie la adresa românilor și a României, promovată de statul austriac în aceste zile. Sperăm ca demersului nostru să i se alăture întreaga suflare fotbalistică românească pentru că, astăzi mai mult ca oricând, trebuie să arătăm că suntem suficient de maturi din punct de vedere instituțional pentru a nu mai acționa după dictonul: „Capul plecat, sabia nu-l taie!“”, au anunțat pe pagina de Facebook a clubului. (sursa)

Articolul precedentSă ne uităm și în oglindă. Nu ieri am ratat, iar, intrarea în Schengen. Nu ieri, ci în fiecare zi în care ne-am înjurat țara pentru a părea noi mai interesanți, mai demni de milă, mai…
Articolul următorȘofer pe contrasens în Bihor, cu depășiri haotice. A fost amendat cu 2.320 de lei și i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 510 zile.