Închiderea piețelor închise de către peneliști continuă să revolte populația. Piețarii sunt nemulțumiți de faptul că sunt nevoiți să stea în frig să vândă marfa pe care până acum câteva zile o puteau vinde la căldură, în spații închise. Oamenii spun că PNL își bate joc de ei.

Doamna Margareta are 73 de ani. De o viaţă aduce în piaţă legume proaspete din grădină. Acum numără pe degete clienţii. Iar câteodată câştigă chiar mai puţin decât taxa pe care trebuie să o plătească pentru locul de pe trotuar. Şase lei, conform Observator News.ro.

Doamna Margareta: Nu vedeţi ce e afară, stăm ca câinii aici, ce să facem?

Reporter: Şi vindeţi ceva, se merită?

Doamna Margareta: Nu vândui nici de taxă, taxa mi-o luă. Nu vândui nici de doi lei. (sursa)

Articolul precedentPeneliștii cu probleme penale, candidați la parlamentare. Cu ce dosare “se laudă”: înșelăciune, trafic de influență sau aderare la grup infracțional organizat
Articolul următorMedicii diabetologi nu au acces la un medicament care salvează vieți. Guvernul nu face nimic de 6 luni!