Temperaturile medii vor rămâne mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă, cel puţin până în prima săptămână a lunii octombrie, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a publicat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2003-2022. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Săptămâna 11-18 septembrie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 18-25 septembrie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 25 septembrie – 2 octombrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.

Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă uşor deficitară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 2-9 octombrie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în regiunile sudice.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării.

Maxime de 30 grade Celsius

Vineri, 8 septembrie, vremea va fi în continuare predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, exceptând ziua regiunile sudice şi sud-vestice, iar după-amiaza şi cele montane unde va fi variabil. Vântul va sufla în general moderat, pe parcursul zilei în Muntenia şi Dobrogea, local cu viteze de până la 45…50 km/h, iar în restul intervalului şi al teritoriului va fi slab. Temperaturile maxime în general peste normalul climatologic în mare parte din ţară, vor fi cuprinse între 23 grade în depresiuni şi 29-30 grade în Câmpia de Vest şi sudul Câmpiei Române, iar cele minime se vor situa între 7 şi 18 grade, cu valori mai scăzute în estul Transilvaniei până spre 3-4 grade. Spre sfârşitul intervalului îndeosebi în centrul ţării izolat se va forma ceaţă.

În București, temperatura maximă va fi de 29 grade, iar cea minimă, mai scăzută faţă de noaptea precedentă, va fi de 10-13 grade. (sursa)

Articolul precedentSfânta Maria Mică. Urări și felicitări pentru cei dragi
Articolul următorDirectorul Ryanair a avut parte de o primire neobişnuită la Bruxelles. Acesta a fost lovit în faţă cu plăcinte de două activiste de mediu