Guvernul României a introdus supraimpozitarea profitului companiilor din industria de petrol și gaze! – scrie deputatul bihorean Ioan Mang pe blogul său.

Este vorba despre un impozit suplimentar de 60% pe profiturile excedentare, respectiv acele câştiguri care în 2022 şi 2023 vor depăşi cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile ale perioadei 2018-2021.

PSD, spune Ioan Mang, a propus repetat și insistent o contribuție de solidaritate care să susțină categoriile vulnerabile în perioade grele, precum cea pe care o traversăm acum. A fost nevoie ca Uniunea Europeană să adopte un Regulament în acest sens pentru ca PNL și premierul Ciucă să accepte necesitatea unei astfel de măsuri. Mai bine mai târziu, decât niciodată…

Încă odată se confirmă justețea și corectitudinea viziunii social-economice a PSD, regăsită și-n politicile și programele Uniunii Europene!

Cu o întârziere de câteva luni de zile față de propunerea PSD, Guvernul Ciucă a decis astăzi ca și România să aplice Regulamentul (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie. Astfel, companiile din industria națională de petrol și gaze vor plăti o contribuție de solidaritate reprezentând 60% din diferența profitului anului în curs și media profiturilor din 2018 până prezent, majorată cu 20%.

Deja în multe țări ale Uniunii Europeană contribuția de solidaritate este aplicată sau urmează să se aplice (Olanda, Franța, Austria, Germania, Spania, Italia, Portugalia, Belgia, Ungaria, Irlanda, etc.) fiecare țară folosind propria formulă de calcul a contribuției de solidaritate.

Vă reamintesc că profitul OMV-Petrom a fost mai mare de 5 (cinci) ori în primele 9 luni ale acestui an față de anul trecut, iar Romgaz a avut un profit dublu față de 2021, în primele 9 luni ale anului- mai spune președintele PSD Bihor.

Articolul precedentÎn 2023, România va depăși borna simbolică de 1.000 de kilometri de autostradă și drum expres
Articolul următorCe oferă o cazare din Apuseni pentru 17.100 de lei pentru trei persoane în trei zile