Locuitorii oraşului Geneva din Elveţia au votat duminică în favoarea unui salariu minim de 23 de franci elveţieni (21 de euro) pe oră pentru toţi cei care lucrează în acest oraş, care este unul dintre cele mai scumpe din lume.

Salariul minim garantat – care, prin urmare, va fi de 4.086 franci elveţieni pe lună (aproximativ 3.785 euro) pentru 41 de ore de muncă săptămânal – rămâne o raritate în Elveţia, informează France Presse.

Geneva este abia al treilea canton – din 26 – care îl adoptă, după Jura şi Neuchâtel. În 2014, alegătorii au votat împotriva introducerii unui salariu minim pentru întreaga confederaţie, scrie Agerpres.

La Geneva abia la a treia participare la urne susţinătorii acestei măsuri sociale au reuşit să convingă în cele din urmă 58% din electorat, potrivit rezultatelor finale publicate duminică.

Partidele de stânga şi sindicatele au prezentat măsura ca pe un mijloc de combatere a sărăciei şi precarităţii. (sursa)

Articolul precedentPSD a câștigat cele mai multe voturi pentru Consiliul General al Capitalei
Articolul următorRezultatele alegerilor locale vin greu! Grupul de programatori de la Code for Romania acuză autoritățile că într-o noapte istorică ”nu au permis prelucrarea datelor în timp real”