În timp ce firmele din Bihor își găsesc cu greu angajați, la doar câțiva kilometri de graniță, în județul maghiar Bekeș, locurile de muncă sunt tot mai puține, Pentru a rezolva situația, autoritățile din cele două țări au făcut front comun și caută soluții care să îi determine pe oameni să muncească la 30-40 de kilometri de casă, chiar dacă ar fi nevoiți să treacă zilnic vama. Bihorul oferă o multitudine de job-uri în timp ce în Ungaria salariul minim este cu mult mai mare decât în România.

Potrivit datelor oficiale, în județele din vestul României se resimte o nevoie acută a forței de muncă. În schimb, în partea de est a Ungariei, aproape de graniță, locurile de muncă sunt puține, iar muncitorii maghiari cu greu își găsesc un serviciu potrivit calificării lor. Situația este confirmată și de cifre. În Bihor, la ora actuală, rata șomajului este de 1,3 %, în timp ce în județul Bekeș din țara vecină este de 5,7 %.

Pentru a rezolva această problemă, AJOFM Bihor a lansat în mediul online un chestionar cu 40 de întrebări, adresat patronilor și celor aflați în căutarea unui job, din ambele țări, pentru a afla care ar fi condițiile care i-ar stimula să lucreze la doar câțiva zeci de kilometri de casă, chiar dacă ar trebui să treacă zilnic vama, arată Prima TV.

Pentru cei aflați peste graniță, dezvoltarea orașului Oradea, ale cărui parcuri industriale găzduiesc zeci de firme, ar putea fi un punct principal de atracție. În schimb, pentru bihoreni, un loc de muncă în județul vecin din Ungaria ar putea reprezenta un câștig financiar mult mai mare.

Reprezentanții mediului de afaceri spun că îmbunătățirea relației dintre cele două județe vecine poate duce la o competiție benefică pe piața forței de muncă.

După ce datele din chestionare vor fi analizate, vor urma întâlniri între angajatori și șomeri pentru întocmirea unui plan de acțiune comun. (profit.ro)

Articolul precedentMarcel Boloș, omul lui Pandele?
Articolul următorCând începe Start-Up Nation 2022- interviu video cu ministrul Antreprenorialului și Turismului, Constantin Cadariu