Trei asociaţii ecologiste orădene propun ca malurile râului Crişului Repede din interiorul municipiului Oradea să devină arie naturală urbană, un regim de protecţie nou pentru România, printr-un proiect naţional al Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti, finanţat din fonduri norvegiene, transmite Agerpres.

„Oradea are oportunitatea majoră de a declara o arie naturală urbană în viitorul apropiat sau mai puţin apropiat. Asta nu ţine neapărat de noi, ci de decidenţii politici de la nivel naţional. Iniţiativa desemnării acestei arii naturale urbane aparţine celor de la Ecotop Oradea, în parteneriat cu Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor şi Asociaţia Pescarilor Sportive Aqua Crisius. Am făcut un parteneriat local între cele trei ONG-uri, tocmai în ideea de a folosi toată expertiza tuturor specialiştilor din organizaţii”, a explicat miercuri, într-o conferinţă de presă, specialistul de mediu în cadrul CAPDD Bihor, Andrei Acs.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti, Florin Stoican, prezent miercuri la Oradea, ariile naturale urbane sunt zone cu peisaj sălbatic şi valoare conservativă, ştiinţifică, educativă şi de recreere, care au rolul de a îmbunătăţi viaţa orăşenilor.

„E important să înţelegem că avem nevoie de natură, chiar şi în oraşe, pentru sănătatea noastră fizică, dar şi mintală. Trebuie înţeles clar că aceste arii naturale urbane nu înseamnă nicidecum îngrădirea dezvoltării oraşului, ci obligă oraşul să se dezvolte armonios, îmbinând natura cu dezvoltarea. O arie naturală urbană întregeşte oferta turistică a oraşului Oradea”, a declarat Florin Stoican.

Potrivit lui Andrei Acs, în Oradea, chiar şi în centrul oraşului, pe malurile râului se întâlnesc specii de interes european cum sunt vidra, pescăraşul albastru, ţestoasa europeană sau boarţa. Acestea, împreună cu pâlcurile de arbori şi stufăriş reprezintă un motiv în plus pentru valorificarea acestor petice de natură semisălbatică. „Având o astfel de arie naturală de-a lungul oraşului ajută la crearea unui culoar de conectivitate pentru specii între ariile naturale protejate de interes european aflate în amonte şi în aval de Oradea, pe Crişul Repede. De asemenea, se pot crea diverse trasee educative pentru copii, puncte de observaţie a naturii sau, pur şi simplu, zone de recreere în care orădeanul să se bucure de linişte”, a evidenţiat specialistul CAPDD.

Cele trei ONG-uri orădene lucrează, în prezent, la studiul de biodiversitate şi la documentele necesare pentru a fi depuse în Consiliul Local, care are posibilitatea de a declara zona ca arie protejată de interes local. Între timp, a menţionat Stoican, se speră ca legea ariilor naturale urbane să treacă de comisiile parlamentare, deoarece, afirmă el, există interes şi oportunităţi de accesare a unor fonduri pentru conservarea naturii, la care altfel nu au acces. (sursa)

Articolul precedentBrandul de lux Prada a inaugurat joi fabrica de la Sibiu / Aceasta a fost construită în Zona Industrială Vest pe un teren de 31.000 mp.
Articolul următorReciclarea deşeurilor în Bihor a fost de doar 8,6%, anul trecut / Obiectivul era de minim 50%