Tăierile de buget în cadrul CFM, mai exact în sectoare cheie pentru viitorul cetățenilor europeni, precum sănătatea, digitalizarea sau programele pentru studenți, au creat multe controverse în rândul deputaților europeni, iar liderii de grup care au luat astăzi cuvântul în sesiunea plenară a Parlamentului European condamnă aceste decizii și subliniază că acordul propus de liderii europeni privind viitorul buget nu se ridică la înălțimea provocărilor de viitor, se arată în comunicatul Legislativului, citat de caleaeuropeana.ro.

În propunerea de rezoluție a Parlamentului European, deputații europeni  reamintesc  că aceste concluzii ale Consiliului European „referitoare la CFM nu reprezintă decât un acord politic încheiat la nivel de șefi de stat și de guvern; subliniază că Parlamentul nu va aproba automat un fapt împlinit și că este pregătit să refuze aprobarea CFM până în momentul în care se va ajunge la un acord satisfăcător în cursul viitoarelor negocieri dintre Parlament și Consiliu.”

„După zile de discuții, cetățenii europeni se așteaptă la un acord care să se ridice la înălțimea acestui moment istoric. Suntem îngrijorați cu privire la un viitor în care solidaritatea europeană și metoda comunitară sunt pierdute. Parlamentul European și-a stabilit prioritățile și se așteaptă ca acestea să fie îndeplinite. Cadrul financiar multianual trebuie să poată aborda principalele provocări cu care se confruntă Europa pe termen mediu, cum ar fi Pactul ecologic, digitalizarea, reziliența economică și combaterea inegalităților”, au mai transmis deputații europeni.

„Este nevoie imediat de noi resurse proprii. De asemenea, avem nevoie de măsuri care să asigure o apărare eficace a statului de drept. În plus, Parlamentul a solicitat în mod repetat eliminarea sistemului de corecții. În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite în mod satisfăcător, Parlamentul European nu își va da aprobarea. COVID-19 este încă aici și asistăm la apariția unor noi focare în Europa. Mai mult ca oricând, este necesar să se acționeze rapid și în mod curajos”, mai este scris în comunicat.

Deputații votează astăzi o rezoluție care va servi drept mandat pentru viitoarele negocieri cu Președinția germană a Consiliului UE. Rezultatul votului final va fi anunțat astăzi în ședință plenară la ora locală 17.30 (18.30 ora României).


Următoarele etape

Consiliul își va finaliza acum mandatul pentru a porni negocierile cu Parlamentul cu privire la viitorul CFM pentru perioada 2021-2027, la reforma resurselor proprii și la planul de redresare. Parlamentul European va avea ultimul cuvânt cu privire la CFM înainte ca acesta să intre în vigoare. Actualul buget multianual se încheie la 31 decembrie 2020.

Deputații în Parlamentul European își vor prezenta condițiile în rezoluția din sesiunea plenară de joi. Echipa de negociere a PE va iniția negocieri cu Președinția germană a Consiliului UE cât mai curând posibil. (sursa)

Articolul precedentLider important al PNL, provenit din Bihor, rejudecat de la zero pentru corupție!
Articolul următorNelu Tătaru: În București sunt în total 1.221 de paturi pentru pacienții COVID! Deci, când a mințit și a manipulat ministrul?