Donald Trump a fost arestat, după ce a ajuns la Tribunalul din Miami. Cortegiul său de mașini a fost filmat intrând în incinta tribunalului, potrivit BBC. Și în cazul fostului său consilier, Walt Nauta, s-a luat aceeași decizie.

Fostului președinte i se vor lua amprentele, însă este posibil să nu fie nevoie de o fotografie de identificare, având în vedere că acesta este ușor de recunoscut.

Trump nu-și va petrece noaptea în închisoare, cel puțin nu încă. Potrivit CNN, se așteaptă ca Trump să fie eliberat pe baza unei promisiuni că se va prezenta la viitoarele întâlniri cu instanța, transmite The Guardian.

În fața tribunalului s-au adunat mai mulți susținători ai fostului președinte.

Cu puțin timp înainte de plecare, Trump a scris pe platforma sa Truth Social: „Una dintre cele mai triste zile din istoria țării noastre. Suntem o națiune în declin”.

Donald Trump este vizat de 37 de capete de acuzare, în special „reţinerea de informaţii privind securitatea naţională” şi „obstrucţionarea justiţiei” în dosarul arhivelor de la Casa Albă, potrivit actului de acuzare dat publicităţii vineri, relatează AFP.

Preşedintele american Joe Biden a dat asigurări vineri că nu se află în legătură cu ministrul Justiţiei Merrick Garland în legătură cu inculparea istorică a predecesorului său Donald Trump în cazul documentelor secrete pe care acesta le-a păstrat.

Donald Trump întâmpină un nou obstacol în calea ambiţiilor sale prezidenţiale, odată cu inculparea sa de către justiţia federală, în condiţiile în care fostul preşedinte republican american visează să recucerească Casa Albă în 2024. Trump a anunţat joi că a fost pus sub acuzare de justiţia federală în legătură cu modul de gestionare a arhivelor Casei Albe. „Administraţia coruptă Biden i-a informat pe avocaţii mei că am fost inculpat, probabil în cazul fals al cutiilor”, a scris el pe reţeaua sa de socializare Truth Social, referindu-se la cutiile cu documente luate cu el când a plecat de la Washington.

Donald Trump – acum primul fost preşedinte din istoria SUA care a fost inculpat de justiţia federală – este, de asemenea, urmărit penal pentru obstrucţionarea justiţiei şi mărturie mincinoasă, după cum a adăugat chiar el. (sursa)

Articolul precedentCâte paturi de spital finanțează Ministerul Sănătății în Bihor
Articolul următorPSD și PNL și-au prezentat miniștrii propuși pentru Guvernul Ciolacu. Ce nume noi apar în Executiv