Planul roşu de intervenţie a fost activat, în noaptea de miercuri spre joi, în localitatea Călimăneşti din judeţul Vrancea, ca urmare a unei explozii la o magistrală de gaz, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea. 


UPDATE 4: Patru persoane au fost găsite carbonizate în urma exploziei la magistrala de gaz de la Călimăneşti, iar alte cinci persoane, rănite, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

“În noaptea de miercuri spre joi am fost solicitaţi să intervenim în urma producerii unei explozii urmată de incendiu, pe şantierul Autostrăzii Moldovei, în dreptul localităţii Călimăneşti. În urma evenimentului, au rezultat cinci victime rănite. Din nefericire, la faţa locului au fost descoperite patru victime carbonizate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Florin Olaru.

Potrivit acestuia, victimele rănite au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Adjud, două dintre acestea, care au suferit arsuri, urmând să fie transportate la două unităţi medicale din Capitală.

Atât persoanele decedate, cât şi cele rănite în urma incendiului efectuau lucrări de construcţie pe şantierul Autostrăzii Moldovei.

UPDATE 3: Incendiul de la magistrala de gaz a fost stins.

UPDATE 2: Doi bărbaţi răniţi în explozia de la Călimăneşti, transportaţi cu elicopterul la spitale din Bucureşti

UPDATE: În urma evenimentului, au rezultat cinci victime rănite. Din nefericire, la faţa locului au fost descoperite patru victime carbonizate’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Florin Olaru.

Potrivit acestuia, victimele rănite au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Adjud, două dintre acestea, care au suferit arsuri, urmând să fie transportate la două unităţi medicale din Capitală.

Atât persoanele decedate, cât şi cele rănite în urma incendiului efectuau lucrări de construcţie pe şantierul Autostrăzii Moldovei.

Știrea inițială:

‘Începând cu ora 01,30, la nivelul judeţului Vrancea s-a declanşat Planul roşu de intervenţie, ca urmare a unui incendiu magistrala gaz, în localitatea Călimăneşti’, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Florin Olaru.

La faţa locului intervin momentan pompierii de la Secţia de Pompieri Adjud cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, Staţia de Pompieri Panciu cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi Detaşamentul de Pompieri Focşani cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, dar, în funcţie de dinamica incidentului, forţele de intervenţie ar putea fi suplimentate, potrivit Agerpres.

Din primele informaţii oferite de ISU Vrancea, sunt persoane rănite care au fost transportate la spital, dar nu se cunosc în acest moment date despre starea lor. Poliţia a închis traficul rutier pe DN2 E85, pe o porţiune de 2 kilometri pe un sens, potrivit Rador Radio România. Autorităţile recomandă atenţie sporită celor care circulă prin zonă şi evitarea perimetrului în care se intervine. Un mesaj RO-Alert a fost emis pentru atenţionarea populaţiei din cauza degajărilor mari de fum. Transgaz a anunţat că alimentarea cu gaz va fi întreruptă la Focşani, Adjud şi Odobeşti, până la stingerea incendiului. (sursa)

Articolul precedentRomânii, printre europenii cu cel mai mare număr de ore lucrate săptămânal. Patronii ar trebui să împartă mai mult din profit cu angajații, pentru că ei îl produc!
Articolul următorTensiuni mari între Polonia și Ucraina. Varșovia nu mai livrează arme Kievului