Patrick Andre De Hillerin: Klaus Iohannis și-a făcut damblaua și l-a impus pe Nicolae Ciucă drept premier, chiar dacă pentru asta a trebuit să-l sacrifice pe Cîțu, pentru a cărui propășire sacrificase, timp de o jumătate de an, toate interesele României. Cum nici premierul Orban și nici premierul Cîțu n-au avut, în mandatele lor, vreun interes să diminueze scurgerea de bani de la buget, mai ales că veneau ba alegeri locale, ba parlamentare, ba alegerile interne din partid, a fost nevoie de împrumuturi  în cascadă pentru a acoperi găurile și pentru a satisface foamea de bani a baronilor locali. Așa se face că datoria publică guvernamentală a României a crescut în doi ani cu aproape 200 de miliarde de lei și a ajuns de la 35% din PIB la finalul lui 2019 la 49% din PIB spre finalul lui 2020.

Încă de la prima sa intrare în guvern,

în 2019, când a fost numit ministru al Apărării, generalul Ciucă a fost preocupat doar de o parte a bugetului: aceea destinată înzestrării armatei, în special cu echipamente achiziționate din SUA. Toate programele de dotare cu echipamente militare din SUA au fost prioritizate, s-au făcut plăți mult în avans pentru unele echipamente, în timp ce licitația pentru fregate, în care au fost implicate doar companii europene, nu a fost tranșată la finalul lui 2021, rămânând în starea incertă din 2019.

Orice s-a întâmplat în 2020 și în 2021, Nicolae Ciucă a avut o singură misiune, pe care și-a îndeplinit-o cu brio: să vegheze ca cheltuielile militare ale României să nu scadă sub 2% din PIB. Nu a contat că prioritățile erau și sunt altele. Și nu contează nici azi că pandemia ne-a devoalat un sistem sanitar care are o nevoie urgentă de o infuzie serioasă de bani sau că aceeași pandemie a dus Educația în pragul colapsului, de unde și-ar mai putea reveni tot cu grămezi de bani pe care nu le are. Pentru că banii pentru pușcoace din SUA sunt intangibili, orice s-ar întâmpla.

În 2019, când a venit PNL

la putere, fără alegeri, datoria publică a României reprezenta 35,2% din PIB și însuma 373,5 miliarde de lei. Între timp, PIB-ul, care ar fi trebuit să crească, conform prognozelor, a scăzut în 2020, dar datoria a crescut, ajungând la finalul lui 2020 la 47,4% din PIB, respectiv 500 de miliarde de lei. Practic, Guvernul Orban a împrumutat într-un singur an 127 de miliarde de lei, cu 25 de miliarde mai mult decât împrumutase România în cinci ani anteriori, din 2015 până în 2019.

Guvernului Cîțu i-a fost mult mai greu să se împrumute, pentru că datoria României se apropia periculos de 50% din PIB, moment în care ar fi trebuit să se ia mai multe măsuri de austeritate, măsuri pe care Cîțu, liderul neînfricat al echipei câștigătoare, nu avea de gând să le ia, ca să nu-și strice șansele de a deveni președinte al PNL. Chiar și așa, la finalul lunii octombrie 2021 (ultimele date oficiale), datoria României reprezenta 48,2% din PIB, însumând 552 de miliarde de lei. Pentru a acoperi nevoile bugetare și fiind în același timp obligat să nu se mai dea în bărci cu împrumuturile, Florin Cîțu a tăiat bani de la Sănătate, a mai tăiat de la Educație și de la investiții și a tăiat, în general, cam tot ce se putea tăia. Mai puțin cheltuielile armatei.

PIB-ul estimat pentru 2021

ar fi de 1.146 de miliarde de lei. 2% din acest PIB, banii lui Ciucă, cum ar veni, înseamnă 22,92 miliarde de lei, puțin peste 4,5 miliarde de euro. Dar 2022 se anunță mult mai bogat. PIB-ul estimat al României ar urma să fie de 1.317 miliarde de lei. Asta înseamnă că Guvernul Ciucă se va putea împrumuta până la 657 de miliarde de lei fără să atingă 50% din PIB și, de asemeni, va putea aloca înzestrării armatei 26,34 miliarde de lei, o sumă record. De altfel, se vede că guvernul condus de general este pus pe cheltuieli militare, căci vrea să cumpere avioane, drone, camioane, elicoptere și alte și alte jucării care să-i facă fericiți pe toți cei care n-au avut soldăței de plastic atunci când erau mici.

2022 se anunță un an greu

din punct de vedere economic, un an în care prețurile deja au început să sară în aer, ca petardele folosite în exces în noaptea de revelion. Deocamdată, viziunea economică a generalului Ciucă este superbă, dar lipsește cu desăvârșire. Nu se anunță proiecte și investiții care să preîntâmpine criza, nu există cu adevărat proiecte viabile care să rezolve criza energetică. Dar, hei, cine o sa aibă 32 de F16 second-hand noi? Noi, românii, desigur. (catavencii.ro)

Articolul precedentCum va arăta Opoziția în 2022. USR are nevoie de AUR!
Articolul următorCum poţi să nu plăteşti factura uriaşă la curent şi să nu fii penalizat