Cristian Tudor Popescu a făcut toamna trecută, la Digi24, o radiografie a Partidului Național Liberal, începând din anii 90. Un partid de „tejghetari, nu fac de 30 de ani decât să precupețească la tejghea funcții, posturi, bani, influență”, a declarat CTP. Afirmația era făcută în contextul negocierilor cu PSD pentru formarea unui guvern de coaliție PNL-PSD-UDMR.
Cristian Tudor Popescu: Ce cuvânt e potrivit pentru Partidul Național Liberal… Un singur cuvânt li s-ar potrivi – tejghetari. Partid de tejghetari, deoarece acești inși nu fac de 30 de ani decât să precupețească la tejghea funcții, posturi, bani, influență, putere fără să conteze vreodată, cu adevărat, ca opoziție în România, pe principiile și valorile fundamentale ale liberalismului.
Lăsând la o parte, spunea CTP, faptul că în anii 90 PNL era înțesat de la vârf în jos de turnători la Securitate.
Se spunea că ofițerii sunt la PSD și la PRM, iar turnătorii la PNL și la PNȚCD. Au fost și la PNȚCD, dar mai puțini. Cei mai mulți erau la PNL, începând cu președintele partidului, domnul Mircea Ionescu Quintus. Turnător deosebit de activ, dovedit, la Securitate. Continuând cu domnul Alexandru Paleologu, senator, turnător dovedit la Securitate. Continuând cu domnul Dan Amedeo Lăzărescu, senator, turnător dovedit la Securitate. Și vă pot înșira aici o listă lungă. (sursa)
Umbrele trecutului vinovat
Primul: liberalul Alexandru Paleologu a fost primul om de cultură care în primele luni după decembrie ’89 a mărturisit că a colaborat cu Securitatea, fiind racolat în temnița de la Botoșani în 1963 „sub presiunea șantajului, bătăilor și a umilințelor“. Și-a cerut iertare în public.
Al doilea: fruntașul liberal Dan Amedeo Lăzărescu, un domn în adevăratul sens al cuvântului și tatăl vitreg al oportunistului politic Călin Popescu-Tăriceanu, a recunoscut că a colaborat cu Securitatea într-o emisiune la TVR, cu mulți ani în urmă, în care l-a avut ca interlocutor pe ziaristul Cristian Tudor Popescu.
Fostul ziarist din conducerea ziarului Adevărul, via Scânteia, a relatat, într-o emisiune la Digi24 din aprilie 2019, un fragment din dialogul pe care l-a avut atunci cu liberalul Amedeo Lăzărescu. Îl redau integral:
L-am întrebat pe dl senator Lăzărescu: „Ați colaborat cu Securitatea?“ A spus: „Da, am colaborat. Făceam note informative despre diverși – cunoștințe, prieteni – și le dădeam la Securitate. Asta la începutul anilor ’50, înainte de a fi arestat“. „Ce se întâmpla cu cei pe care îi turnați?“ „Ajungeau în temniță sau la Canal, dar rog să se consemneze că banii pe care îi primeam în urma acestor turnătorii, în urma acestor note informative pe care le dădeam despre oamenii ăștia, îi dădeam familiilor celor trimiși la Canal“.
Cinism dezinvolt sau asumarea seniorială a delațiunilor pe bani cheș în fața a milioane de telespectatori? Sau poate vocalizele senectuții, după ce D.A. Lăzărescu a reconstituit umăr la umăr cu Radu Câmpeanu Partidul Național Liberal?
Prin cele două exemple nu vreau să arunc o anatemă asupra Partidului Național Liberal. Mai sunt și altele, printre care îl regăsim, de pildă, pe Mircea Ionescu Quintus, cel care a condus PNL din 1993 până în 2001, dovedit de CNSAS a fi fost colaborator al Securității. (sursa)
Nu aveam așteptări prea mari de la peneliști. Dar, parcă, nici chiar așa!…
Patrick Andre De Hillerin: Partidul Național Liberal n-a fost – niciodată după 1989 – condus de vreo lumină. Radu Câmpeanu avea o singură calitate, și anume că trăise vreme îndelungată în Occident, Mircea Ionescu Quintus s-a dovedit, în cele din urmă, a fi unul dintre cei mai siniștri turnători ai Securității, care nu s-a dat în lături nici de la a-și turna clienții pe care-i avea ca avocat, nici la a-l da pe mâna securiștilor pe fiul unor prieteni de familie. Valeriu Stoica a fost o întâmplare de scurtă durată. Theodor Stolojan s-a trezit implantat în fruntea PNL direct din conturile de valută ale fostului regim. Călin Popescu Tăriceanu a fost primul prim-ministru dat de partidul ăsta după o pauză de 67 de ani. Crin Antonescu n-a trecut niciodată de faza de orator luat de valul retoricii. Klaus Iohannis nici măcar n-a apucat să înțeleagă că e președintele PNL, că a și fost uns președinte. Mai mare jignire pentru liberali decât co-președinția Blaga-Gorghiu nu a existat decât în ulteriorul mandat interimar, de șase luni, al Ralucăi Turcan. Ludovic Orban a fost răzbunarea celor care nu l-au votat pentru funcția asta timp de 30 de ani, dar în 2017 n-au mai putut să suporte pedelizarea partidului. Florin Cîțu a fost cea mai proastă glumă pe care a putut-o face Klaus Iohannis. Asta până la Nicolae Ciucă, moment în care Iohannis a dovedit că poate face glume din ce în ce mai proaste.
Cu asemenea istoric de președinți ai partidului care azi împarte guvernarea cu PSD-ul și cu eternul UDMR, n-ar trebui să avem așteptări prea mari de la oamenii pe care-i împing în față urmașii Brătienilor, ai Ceaușeștilor, ai Măgurenilor, ai Băseștilor și ai tuturor celor ce s-au contopit, prin unificare sau absorbție, în ceea ce a fost, cândva, un partid liberal.
Și n-avem. Așteptări prea mari n-avem. Dar, parcă, nici chiar așa. (sursa)
