Toată jumătatea de vest a țării este sub avertizări meteo, care ar putea fi actualizate. Meteorologul ANM, Meda Andrei, a declarat la Digi24 că azi și mâine ploile, vijeliile și grindina se vor restrânge, iar vremea se va îmbunătăți. Vremea frumoasă va fi însă de scurtă durată, astfel că de joi revin aceste fenomene meteorologice. Pe litoral, de sâmbătă până marți cel mai probabil va ploua. Temperaturile sunt și ele mai mici decât normalul perioadei. În București au fost 11 – 13 grade Celsius în această dimineață.

“În orele următoare – cel mai probabil și azi se vor actualiza codurile, dar în sensul bun, față de ieri instabilitatea atmosferică va fi mult redusă. Doar la deal și la munte vor fi mai multe ploi. În rest, vremea va fi mai liniștită. Și miercuri vremea va fi destul de bună, chiar dacă vor mai fi ploi și descărcări electrice.

Din păcate, de joi revin ploile, grindina, vijeliile, instabilitatea atmosferică, mai ales în vest și sud-vest, o zonă unde a tot plouat. Apoi și în celelalte regiuni, până la finalul săptămânii va fi instabilitate atmosferică în toată țara.

Temperaturile vor fi mai scăzute față de normalul perioadei. În București au fost în această dmineață 11 – 13 grade Celsius. E destul de răcoare în toată țara, de ieri temperaturile au scăzut în special în est, unde au fost cam cu 10 grade mai puțin față de restul țării, de la o zi la alta.

Azi  maximele vor fi de 25 – 27 de grade Celsius, mai mici decât în mod normal, vor fi regiuni cu 20 de grade Celsius. Din a doua jumătate a săptămânii ar trebui să crească iar temperaturile, spre normalul perioadei.

Pe litoral – azi, miercuri și joi vor fi zile destul de bune, dar la finalul săptămânii, din a doua parte a zilei de sâmbătă și duminică vor fi ploi, cel puțin până luni și marți”, a declarat Meda Amdrei.

În ultimele zile a plouat foarte mult în jumătatea de vest a țării, unde sute de gospodării au fost inundate. În Alba a fost înregistrat un record de 98 de litri pe metrul pătrat, din care 74 de litri într-un interval de o oră și 10 minute. (sursa)

Articolul precedentCu căruța pe contrasens, pe Centura Oradea. Rupt de beat, căruțașul a fost oprit înainte să provoace o tragedie
Articolul următorOMV Petrom anunță „cea mai mare descoperire de țiței din ultimele decenii” și noi resurse de gaze. Descoperirile din regiunile Oltenia și Muntenia se ridică la trei pătrimi din producția realizată anul trecut de companie