La nivelul poveștilor pe care ni le spune despre noi înșine, ca și comunitate, administrația Bolojan a dus meșteșugul la rang de artă. A reușit, în ultimul deceniu, să ne creeze iluzia că locuim într-un oraș care nu doar că se bate cu alte orașe, mai mari și mai prospere, ci și că Oradea – cea pe care o iubim, chiar ESTE comparabilă cu surorile ei mai dezvoltate.
Mândria locală nu este neapărat un lucru rău – iar Oradea are argumente să fie iubită și dorită (mai ales argumentele arhitecturale, făcute de alții în alte secole!!), doar că atâta vreme cât nu suntem lăsați să știm exact cine suntem, iar administrația Bolojan nu ne lasă, orice decizie am lua – în viață, sau de afaceri, sau chiar în administrație (!), riscăm să cădem, rău, pe lângă adevăr, cu consecințe nefaste. Că ne place, că nu ne place, pentru a trăi mai bine ca și comunitate, suntem obligați să ne uităm în oglindă!
Campanii scumpe, foarte scumpe, de comunicare, au dus cu o eficacitate indiscutabilă faima orașului și mai ales a primarului Ilie Bolojan în toată țara, dar mai ales la București, unde acesta a devenit – coincidență (?) un fel de favorit al presei centrale, care îi învață pe alții ce ar trebui să facă în propria ogradă, ca și cum la Oradea totul ar fi deja rezolvat. Și nu este!
Complexul nostru față de Cluj-Napoca ne-a dus până la a ne crede peste ei, în condițiile în care, de ani buni, Clujul a devenit cu adevărat al doilea oraș al României – un fel de Barcelona la scara noastră, pe care nu îl putem concura în mod real. E clar, ca formă de comunicare și manipulare sună excelent. Da. Ne batem cu Clujul. Doar că e ca și cum Clujul ar crede că se bate cu Viena… Și dacă tot suntem aici, nici Clujul nu e ceea ce ni se spune. E chiar departe. Doar că poveștile sună bine.
Noi ne batem din gură și cu Debrecen – deși de câteva luni bătălia a fost uitată iar aeroportul orădean zace tot la sol.
Noi facem alianțe ale Vestului – un nume de o aroganță vecină cu manipularea (!), rămase fără urmări în timp ce plătim apa rece la preț de apă caldă și în vreme ce avem printre cele mai mici salarii din țară!
Noi ne declarăm oraș turistic dar întâmpinăm orice turist cu șantiere și noroaie.
Noi (administrația) ne declarăm autorități morale, dar ținem în funcție condamnați penali pentru tentativă de fraudă cu fonduri europene!
Mai mult, așa cum Bihor News a arătat recent, suntem printre cele mai poluate orașe din România!
Printre atâtea șantiere mereu începute și neterminate – sau terminate prost, nu am auzit de Universitate, de instituția care ar trebuie să fie, înainte de orice proiect de infrastructură, prioritatea zero a oricărei administrații!
Calitatea umană, și nu cea materială, reprezintă principalul avantaj competitiv pe care îl putem avea față de orice alt oraș cu care, închipuit sau în mod real, ne luptăm. Faptul că orădenii lucrează pe salarii mici nu ne va face nici viața mai bună și nici orașul mai prosper. Ne va ține mereu la un anumit nivel de mediocritate la care, în deceniul de administrație Bolojan, pare că excelăm… Fără Universitate, avem doar pereți vopsiți și niciun viitor real și de calitate.
Pentru ca Oradea să fie cu adevărat bugetată, oamenii ei, locuitorii ei ar trebui să fie și mai bine educați și, MULT, mai bine plătiți. Tot ce se spune că se face ar trebui, OBLIGATORIU, să ducă la creșterea nivelului de trai, iar asta nu se întâmplă! Ni s-a vorbit atâția ani despre cum alte guverne, nenorocite, ar vrea să ne țină în dependență. Nu exact asta ni se face și nouă, la Oradea??
Ne lăudăm acum cu un buget mai mare decât Clujul iar acesta, supărat, ne răspunde că producem jumătate din cât produc ei. Nu ne spune însă nimeni despre gradul nostru real de îndatorare! Nu se pune nimeni despre faptul că adoptăm bugete fără să adoptăm înainte execuția bugetară pe anul trecut! Ne place? Vrem un lider puternic și autoritar? Vrem gândire unică? Avem! Și nu știm la ce ne mai trebuie Consiliu Local – care, adoptând execuția bugetară ar putea veni cu măsuri mai bune pentru noul buget, dacă totul vine de la cabinetul unu de la primărie și doar o opinie contează. În fine, nu spune nimeni nimic despre excedentul bugetar la final de an, datorat investițiilor întârzâiate. Întârzâiate înseamnă prost planificate sau planificate în grabă, în funcție de mintea unică de la cabinetul unu și de nevoia de a ne mai lua ochii cu o poveste frumoasă despre noi! Doar că e o poveste care ne face rău.
Dragi orădeni, dincolo de fațadele vopsite (pentru care proprietarii plătesc bani mulți și ani mulți) și de campaniile de comunicare scumpe plătite de administrație, imaginea reală nu e bună! E haos. Haosul pe care îl vedem și îl trăim în oraș e cheia de verificare a poveștilor frumoase cu care suntem îndopați. În an de alegeri ne grăbim să anunțăm noi spărturi, ca să arătăm că facem, în loc să facem, în mod real, etapizat și planificat, cu noimă și mai ales, cu OBIECTIV. Ne încântă că se tot schimbă conductele de ani de zile dar din canale se văd ieșind aburi? Ce au îngropat acolo? Bani. Banii celor care lucrează pe salarii mici și se trezesc la cinci dimineața să meargă la lucru și fac duș cu apă rece. Mai mult, acolo e îngropat viitor. Un viitor pe care, dincolo de povești, noi toți, împreună, nu l-am stabilit clar nici acum.
Pentru că orădenii nu sunt lăsați să decidă împreună. Pentru ei decide altcineva, o singură persoană, iar ei trebuie să fie recunoscători pentru ceea ce primesc. Cu ce scop?
