Dumitru Țiplea, prefectul PNL al județului Bihor s-a făcut remarcat la începutul mandatului său prin câteva acțiuni de imagine, precum măsurile luate în parcarea instituției și trimiterea unor funcționari la cursuri IT, dar și – așa cum a aflat Bihor News, prin promovarea unor firme private de consultanță în propriul birou – informație la care, deși publicația noastră a întrebat, Prefectura nu a răspuns în mod direct.

Acum iată că prefectul județului își îndreaptă atenția către o instituție din subordinea Consiliului Județean Bihor, adică Teatrul de Stat din Oradea, atacând în contencios dispoziția CJ Bihor privind organizarea unui concurs pentru conducerea teatrului.

Ne-am întrebat, în cadrul redacției, cât de relevantă poate fi această măsură a prefectului pentru cetățeanul de rând, care poate sau nu să meargă la teatru – dar noi îi recomandăm să o facă, și răspunsul nostru este: zero. Noi credem că avem de a face în primul rând cu o nouă acțiune de imagine, apoi cu deschiderea unui noi front – cum îi place unei anumite părți a presei (cea operațională) să scrie, prin care Prefectura șicanează Consiliul Județean pentru că, cele două instituții au conduceri de orientări politice diferite și, nu în ultimul rînd, mai credem că domnul prefect încearcă pur și simplu să sprijine un coleg din PNL care dorește să revină la conducerea teatrului, după ce a fost demis.

Conform articolului 253 din OUG 57/2019, prefectul județului are următoarele atribuții principale:

a) atribuţii privind asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale şi respectării ordinii publice;

b) atribuţii în exercitarea rolului constituţional de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale;

c) atribuţii privind verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale şi atacarea actelor administrative pe care le consideră ilegale;

d) atribuţii de îndrumare, la cererea autorităţilor administraţiei publice locale, privind aplicarea normelor legale din sfera de competenţă;

e) atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Dintre toate aceste atribuții, principale, Prefectul județului Bihor a ales: parcarea din curtea instituției, cursurile de IT pentru angajați și Teatrul de Stat din Oradea.

Oricât am măsura, oricât am judeca, noi considerăm că ele nu constituie, nici pe departe, priorități pentru bihoreni și pentru județul nostru și nu contribuie la a face viața oamenilor mai bună – decât, poate, pentru un singur om, colegul din PNL al prefectului.

Față de descrierea de care a beneficiat la ocuparea funcției, de așteptările potențiale generate de reclama făcută, noi credem că domnul prefect face prea puțin. De fapt, până acum, nu știm să fi făcut nimic pentru bihoreni.

Articolul precedentCât de ”bugetată” este Oradea? Și cu ce scop?
Articolul următorUSR acuză PNL de politizarea educației și vrea desființarea unor instituții! Dar nu de tot…