Așa cum Bihor News a scris până acum aici, aici și aici, în data de 8 Ianuarie, la Prefectură, s-a petrecut o întâmplare extrem de suspectă, conform surselor noastre, cu un posibil iz de trafic de influență.

Persoane care au participat la o întâlnire organizată pentru semnarea de către primarii bihoreni a unor contracte pentru anumite proiecte aflate în desfășurare, susțin că la plecare însuși prefectul Dumitru Țiplea le-ar fi oferit unora dintre ei cărți de vizită ale unui așa-zis expert pe fonduri europene. Bihor News a descoperit atât cartea de vizită cu pricina cât și legăturile neașteptate cu personaje extrem de… colorate din sfera consultanților care încearcă să facă un ban – sau mulți bani, de pe primăriile din zonele rurale.

Încă de la început, am solicitat precizări față de faptele relatate de sursele noastre de la două ministere și de la Instituția Prefectului județului Bihor. Acestea au sosit!

Astfel, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, ne spune că nu deține nicio informație deși întâlnirea organizată la sediul Prefecturii era legată de programul PNDL – gestionat de respectivul minister. Ministerul Afacerilor Interne, la rândul său, ne anunță că răspunsul lor ne va fi oferit de prefectură.

În fine, Prefectura județului Bihor ne comunică faptul că respectiva întâlnire a fost organizată la Oradea pentru ca primarii să nu fie nevoiți să se deplaseze la București – deci din motive de eficiență. De asemenea, conform răspunsului primit și semnat de către prefectul Dumitru Țiplea, ”marea majoritate a primăriilor din județul Bihor care au în derulare contracte prin PNDL au apelat la serviciile mai multor firme de consultanță specializate în accesarea de fonduri guvernamentale.” Prefectul județului ne mai informează că ”acelora dintre primari care au solicitat anumite informații de natură tehnică li s-a comunicat să se adreseze în principal Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și în subsidiar firmelor cu care au încheiate contracte de consultanță.”

Din păcate, prefectul județului nu oferă nicio explicație referitoare la faptul că ar fi înmânat totuși o anumită carte de vizită, a unei anumite firme, către câțiva dintre primarii participanți la întâlnire.

Articolul precedentDe la cititori: Oradea adevărată în 2020
Articolul următorGuvernul PNL refuză creșterea veniturilor. Ce spune Europa?