Bilanţul victimelor exploziilor şi incendiului produse sâmbătă la o staţie GPL din Crevedia a ajuns la 58 de persoane, din care 43 sunt cadre ale MAI: 39 de pompieri, 2 poliţişti și 2 jandarmi, relevă datele transmise de IGSU.

Conform IGSU, s-au înregistrat 58 de victime.

Dintre acestea, 8 victime au fost după prima explozie: 1 persoană decedată (infarct, fără arsuri) şi 7 persoane rănite (3 cu arsuri transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, 4 cu arsuri transportate la Spitalul Bagdasar-Arseni);

Alte 50 de victime au fost înregistrate după a doua explozie, 3 persoane rănite fiind transportate la UPU Târgovişte, 47 persoane la unităţi sanitare din municipiul Bucureşti, cu arsuri şi traumatisme.

Din totalul victimelor, 43 de persoane sunt cadre ale MAI – 39 pompieri, 2 poliţişti si 2 jandarmi.

La ora 2:00 erau 54 de persoane internate în diverse secţii ale unităţilor sanitare, 10 dintre acestea fiind intubate.

Urmare acestui eveniment, a fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă, cu scopul realizării, în regim de urgenţă a transferului pacienţilor puternic afectaţi, pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun marilor arşi.

Primii pacienţi vor fi transferaţi cu o aeronavă aflată în dotarea MAPN, la o unitate sanitară din Bruxelles, urmând ca pe parcursul zilei de duminică să se realizeze şi altele, în vederea efectuării intervenţiilor medicale de specialitate. (sursa)

Articolul precedentCând vine toamna? Prognoza meteo pentru perioada 28 august – 25 septembrie
Articolul următorRoboții pompierilor au evitat și mai multe victime omenești în explozia de la Crevedia. Au fost aduși de curând în țară