Un fost consilier în cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Bihor, compartiment în cadrul Consiliului Județean Bihor, și-a recâștigat în instanță funcția care îi fusese desființată în 2020, pe motivul reorganizării instituției. Mihai Silviu Dascălu a invocat mai multe nelegalități în privința hotărârii prin care i-a fost redusă funcția, printre care și faptul că toate cele patru posturi din cadrul Centrului erau finanțate din fonduri externe nerambursabile, nefiind cheltuiți astfel banii CJ. Tribunalul Bihor i-a dat dreptate și a dispus anularea în parte a hotărârii Consiliului Județean prin care era desființată funcția ocupată de Dascălu. Sentința nu este definitivă.

La finalul lunii octombrie 2020, Consiliul Județean Bihor adopta hotărârea 144 privind aprobarea Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Bihor. Printre altele, era desființată funcția de consilier gradul IA, pe care Mihai Silviu Dascălu o deținea în cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Bihor, compartiment în cadrul CJ.

Nelegalități invocate de reclamant

În fața judecătorilor, reclamantul a invocat mai multe nelegalități în adoptarea hotărârii de desființare a postului său. Printre altele, s-a arătat că nu se impunea această măsură pentru că înființarea CNIPT, precum și a patru posturi din cadrul acestuia, finanțate din fonduri externe nerambursabile, nu a generat cheltuieli bugetare.  

În plus, nu ar fi fost respectat numărul minim de posturi prevăzute de Codul Administrativ, a arătat fostul consilier. Astfel, organigrama și statul de funcții aprobate de Consiliul Județean prevedeau în cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Bihor un singur post de execuție de consilier – gradul IA – studii superioare. În schimb, normele metodologice din 17 iulie 2020 privind organizarea, funcționarea, rolul, atribuțiile, acreditarea și reacreditarea centrelor naționale și locale de informare și promovare turistică arătau că numărul minim de personal angajat în centrele naționale/locale de informare și promovare turistică trebuie să fie de două persoane, din care cel puțin una să cunoască minimum o limbă de circulație internațională.  

Reclamantul a mai precizat că postul său nu a fost efectiv desființat, pentru că denumirea funcției de șef serviciu a fost modificată funcție de consilier IA. ”Însă, ocupatul postului de șef serviciu nu deținea calificarea de consilier gradul IA, care se obține pe baza promovării unui examen organizat în sens”, se arăta în cererea de chemare în judecată.

citiți materialul întreg pe bihorjust.ro

Articolul precedentRețelele dezbinării: 1 din 6 utilizatori de social media s-a certat cu cineva apropiat din cauza comentariilor în online STUDIU
Articolul următorNu există niciun fundament științific pentru deschiderea școlilor în funcție de rata de vaccinare. Ministrul PNL încearcă să se acopere!