Patrick Andre De Hillerin: În nordul României, mai ales în Bucovina, dar și în anumite părți ale Moldovei istorice, mărțișoare primesc și bărbații. Sebastian Burduja, care și-a petrecut o parte importantă din primii anișori ai vieții la Piatra Neamț, unde fusese exilat tătâne-su, Marinel, și-a amintit acest obicei strămoșesc și și-a cadorisit șeful, pe generalul Ciucă, cu un roboțel, dotat cu inteligență artificială. ION îl cheamă pe robot, dar de fapt îl cheamă și NOI și este, spune tânărul Burduja, ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, o premieră mondială: primul robot dotat cu inteligență artificială care a devenit consilier onorific al unui prim-ministru. Căci, da, ION ăsta este consilierul domnului Ciucă.

Acum, când cam toată planeta care are acces la Internet s-a obișnuit cu cel puțin o formă comercială a inteligenței artificiale, mai ales după ce ne-am distrat de luni de zile cu compunerile ChatGPT, la o primă vedere ION nu este decât un exercițiu de imagine, care nu a dovedit vreo singură clipă că ar fi altceva decât o interfață grafică mânuită de operatori umani. Singura persoană cu care a interacționat acest presupus robot este Ciucă, iar generalul nu este cea mai înzestrată persoană pentru a sesiza dacă are de-a face cu o inteligență artificială, fie ea la fel de limitată ca inteligența naturală a tuturor lingăilor cu care s-a înconjurat. Mulți specialiști în AI spun că s-ar putea să avem în față nu o demonstrație a capacităților cercetătorilor și programatorilor români, ci, mai degrabă, o potemkiniadă. E prea devreme să ne pronunțăm, dar lipsa de transparență a proiectului nu ne încurajează să credem că lucrurile sunt exact așa cum ne-au fost prezentate.

Ce putem intui, însă, este că ION este un proiect personal al lui Sebastian Burduja, menit să-i dea instrumente suficiente pentru viitoarea campanie electorală.

Una dintre activitățile prevăzute pentru următoarele faze ale lui ION este o „caraivană“. Exact, o „caraivană“, adică o caravană cu AI, care să umble prin toată țara ca să învețe ION lucruri de la oameni, prin contact direct. Ar fi chiar o premieră mondială, când inteligența artificială are nevoie de contact fizic cu foarte mulți oameni pentru a învăța direct de la ei cum să-l consilieze pe un general în rezervă. De fapt, toată caravana nu este decât un pretext pentru ministrul Sebastian Burduja de a călători pe bani publici prin întreaga țară, pentru a-și crește notorietatea în vederea viitoarelor funcții publice pe care le vizează.

De altfel, echipa care lucrează la dezvoltarea și implementarea lui ION, conține puțini specialiști în inteligență artificială și computere și mult mai mulți specialiști în criptomonede, în PR, comunicare și, dacă se poate, cât mai apropiați de ministrul și de persoana Sebastian Burduja.

Pe lângă mulți angajați ai start-up-ului humans.ai, o mică afacere multilateral-dezvoltată care nu are, până în acest moment, vreo realizare, echipa proiectului ION îl are, printre persoanele importante, pe Ioan Istrate, absolvent de ASE, cu un master ulterior la UCLA, provenind din gașca ochilor albaștri adunată în Aspen Institute România. Ioan Istrate nu este vreun specialist în AI, în programare sau vreun domeniu similar, dar este consilier al ministrului Burduja. Un om de casă printre mulți alți oameni de casă.

O altă persoană-cheie printre măruntaiele lui ION este Diana Crețu, care pe LinkedIn se laudă că ar fi șefă de cabinet la cabinetul ministrului Sebastian Burduja. Este, în același timp, specialistă în comunicare la cabinetul deputatului Burduja, vicepreședinte al PNL Sector 1, acolo unde S.B. este președinte. Lucrează cu Burduja pe bani publici încă din 2019, de când tânărul urmaș al lui Marinel a ajuns secretar de stat la Finanțe. Diana Crețu a absolvit Jurnalism la facultatea privată „Hyperion“, a condus, o vreme, obscura publicație Wall Street, semnând în numele redacției petiții împotriva jurnaliștilor. Poate cel mai important pentru a înțelege legătura profundă dintre doamna Crețu și Sebastian Burduja este că doamna este secretar general al Asociației Joann Ioana Maria, asociația care poartă numele fiicei înecate în mod tragic în piscina din Franța a lui Marinel, în timp ce tatăl era ocupat cu organizarea marii manifestații a diasporei, care trebuia să-l promoveze în prim-planul politicii românești.

Cum spuneam, ION nu pare în acest moment nici cine știe ce inteligență, nici cine știe ce artificială, ci doar o făcătură, o cascadorie de PR menită să-l promoveze pe Burduja ăl mic. 2024 este aproape, iar ambițiile tânărului sunt enorme. Mijloacele de exprimare sunt cam rudimentare, dar când au fost băieții ăștia din cale-afară de deștepți? (catavencii.ro)

Articolul precedentPerle Tradiționale. Vernisaj la Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Şincai”
Articolul următor10.000 de români au intrat în clubul celor cu depozite de peste 100.000 de euro în bănci