Laurențiu I., 27 ani, informatician, depresiv

Claudiu T., 31 ani, muncitor necalificat în construcții, implicat în activitățile civice ale comunei natale

Alexandru Ş., 25 de ani, absolvent de Medicină

Liviu C., 30 ani, muncitor necalificat, membru al unei galerii de fotbal

Mihai C., 24 ani, agent de vânzări, lucrător comercial, șofer, manager

Daniel D., 32 ani, tehnician fibră optică

Gabriel C., 21 ani, colegul lui Daniel D.

Sunt 7 nume. 7 persoane inculpate și condamnate. Sunt cei șapte ”protestatari” care i-au lovit pe jandarmul și pe jandarmerița în seara zilei de 10 August 2018 în Piața Victoriei. Agresiunea lor a fost transmisă de toate televiziunile din România. Trebuiau să fie mai mulți, însă doar ei au putut fi indentificați.

Au mers în piață să facă revoluție, să scape țara de ciuma roșie. Au ajuns să facă altceva. Unul a lovit pentru și-a pierdut brățara de aur în busculadă și a devenit nervos. Celălalt venise băut de la ziua unui coleg și a lovit ”sub imperiul emoției colective resimțite de protestatari, dar și al consumului de alcool”. Absolventul de Medicină a lovit și el inspirat de comportamentul celorlalți. Omul de cablu a furat pistolul jandarmeriței ”din teribilism și dorința de afirmare în anumite cercuri sociale în care gestul său ar fi putut fi apreciat drept un act cutezător”.

Aceștia sunt tinerii frumoși și liberi de dreapta care vor să schimbe țara. De fapt, sunt niște primate frustrate și agresive care s-au crezut mari revoluționari.

Toți au fost condamnați pentru faptele lor. E drept, cu suspendare. Judecătoarea a fost blândă cu ei. Folosind propria lor terminologie haștagistă, acești indivizi rămân totuși niște ”penali”.

Norocul nostru este că decizia de condamnare cu suspendare nu este definitivă. Au făcut apel procurorii, jandarmii bătuţi, dar şi cinci dintre acuzaţi. Așa că mai avem o șansă să se facă dreptate și să-i vedem pe acești pseudo-revoluționari la pușcărie. Pentru că, în statul de drept pe care și-l doresc și pentru care au ieșit în piață, acolo le este locul.

sursa – printreranduri.net

Articolul precedentBihorul domnului prefect Țiplea, pus de germani pe lista zonelor de risc!
Articolul următorConflict deschis între Franța și Turcia: Macron trimite trupe suplimentare în Mediterană