Ca în fiecare an după Sărbători, lupta cu kilogramele în plus acumulate în ultimele săptămâni devine nu doar o prioritate, dar și o necesitate! Până la urmă, un mod de viață mai sănătos reprezintă una dintre cele mai populare rezoluții pe care le adoptăm de Anul Nou și de care, vrem nu vrem, trebuie să ne ținem.

Vă prezentăm aici cum să realizați acest lucru în zece pași simpli.

Gândiți pe termen lung

Una dintre cele mai mari provocări în lupta cu kilogramele acumalte de Sărbători o reprezintă senzația de urgență. Ne dorim să slăbim prea mult și prea repede! O soluție simplă înseamnă să învățăm să gândim pe termen lung. Adică să ne adaptăm cu această ocazie și stilul de viață și să trăim, cu adevărat, mai sănătos!

Reduceți stresul. Impărțiți prioritățile propuse pe bucăți

Transformarea rezoluțiilor de Anul Nou în obiective pe termen lung poate fi extrem de solicitant, iar ultimul lucru pe care ni-l dorim atunci când am decis să adoptăm un stil de viață mai sănătos este să adăugăm noi motive de stres! Dat fiind că stresul îngrașă, împărțiți obiectivul mare, în căteva mai mici. De exemplu, nu ne propunem să scăpăm de 10 kilograme ACUM, ci de două sau trei kilograme pe lună, până în Martie.

Beți! Apă

Sub nicio formă, nu uitați să beți multă apă! Dezhidratarea cronică face ca inimii să îi fie mai greu să pompeze sângele și apare riscul unui infract! Apa multă nu doar că ajută inima, dar ne permite chiar să uităm în mod eficace de anumite ”pofte” pe care – suntem totuși după Sărbători, le mai putem avea când ne uităm la frigider…

Continuați să mâncați, dar…

… schimbați ceea ce măncați. A trece peste mese nu va face decâ să vă încetinească metabolismul, făcând întregul proces de a slăbui și mai greu. Tot ce trebuie să schimbați sunt alimentele, și cantitățile pe care le consumați. Adăugați legume și fructe, și carne mai slabă, precum cea de pui sau de pește.

Moderația ajută mai mult decât abstinența

Cu toții avem anumite alimente sau preparate favorite. Oricât am încerca, anumite mâncăruri, dintre cele care nu prea ajută la slăbit, ne fac mereu cu ochiul. Cel mai sănătos mod de a combate această problemă este să ne permitem, din când în când câte o mică… indulgență, dar în mod responsabil. Adică rar și puțin. Nu uitați, ideea acestor 10 pași este de a face tot procesul nu doar mai ușor ci și mai realizabil în realitate!

Uitați de ce a mai rămas după Sărbători!

Să ne amintim: rezoluția principală este aceea de a adopta un mod de viață mai sănătos, pe termen lung. Ideea de a pune la congelator, de exemplu, anumite preparate care ne-au adus la nevoia de a slăbi, nu ne ajută! Uitați de ele, donațile pe cât posibil, hrăniți animalele dacă se poate. Incepeți anul cu o foaie albă din punct de vedere culinar.

Nu exagerați cu sala de fitness

Da, da! Ați citit bine. La fel ca și slăbitul, mersul la sala este una dintre cele mai populare rezoluți de Anul Nou și mulți oameni cheltuie inconștient sume extrem de mari pe abonamente comolicate, antrenor personal, echipament sau suplimente alimenatare. Fiți rezonabili și onești. începeți cu pași mai mici dar de care vă puteț ține pe termen lung.

Adăugați greutăți

Desigur, vorbim de cele pe care le ridicați la sală sau când exersați acasă.

Mulți experți sunt deacord că exercițiile de tip cardio sunt excelente pentru slăbit, dar adăugarea de greutăți în rutina de exerciți vă oferă atât un plus important de eficacitate cât și un plus de tonus.

Mai ușor cu cântarul

Cântarul se poate transforma ușor din prieten în dușman. Obiectivul e de a vă schimba viața în bine, nu de a vă cântări în fiecare zi. Nu sunteți în competiție cu nimeni! A vă cântări o dată pe săptămână este suficient.

Atenție la ”soluțiile minune”!

Este, desigur, tentant, să încercăm să… grăbim procesul de slăbire, dar e un lucru care poate fi și extrem de riscant. Înainte de a folosi orice pastilă minunte, consultați un medic.

BONUS

Dormiți suficient!

Nicio rezoluție pentru a adopta un mod de viață mai sănătos și pentru a scăpa de kilogramele nedorite nu este completă fără un somn suficient. La fel ca și stresul, oboseala, sau lipsa de somn, nu doar că nu ajută la slăbit, dar adaugă noi probleme! Dormiți, pe cât posibil, atât cât vă cere propriul organism.

Mult succes!

Articolul precedentScene de groază la Debrecen. Mai mulți români implicați
Articolul următorOradea: programul de lucru al direcției economice a primăriei