Cunoscută pentru calitatea proastă a lucrărilor efectuate pe banii orădenilor, Primăria Oradea lovește din nou! Se pare că, abia deschisă, noua sală a sporturilor are nevoie de reparații! Mai suprinde pe cineva?
Să ne aducem, dacă vrem, aminte:
Dealul Ciuperca, surpat /
Aerul respirat de orădeni – pericol mortal /
Magistrală de încălzire abia modernizată și crăpată /
Parcare supraetajată în care abia încapi /
Parcare subterană fără aviz de incendiu și cu scurgeri de apă /
Canalizarea din parcul industrial, deja stricată /
Străzi inundate după orice ploaie mai zdravănă /
Zeci de mii de arbori mutilați sau uciși /
Aeroportul, făcut praf /
Piața Unirii, crăpată și ținută în întuneric /
Locuri de parcare desființate, ca să ne oblige să plătim la privați /
Licitații făcute cu… cântec /
Salarii mai mici decât la Botoșani /
Milioane de euro de dat înapoi la UE, din banii orădenilor, pentru neregulile comise de Primărie…
O listă cu adevărat impresionantă (sic!) de merge și așa, de bine că se face, dar care, iată, nu este completă! Pentru că edilii pe care i-am ales (undeva la 30% dintre orădenii cu drept de vot…) pot mai mult și mai rău.
O fi bine, doamnelor și domnilor?…