Epuizare – este cuvântul cel mai des folosit de cadrele medicale pentru a descrie cele aproape șapte luni de când în România a fost depistat primul caz de COVID-19. În continuare o bună parte dintre angajații din sistem vorbesc de lipsa echipamentelor de protecție și cer autorităților să le asigure teste gratuite ori de câte ori este cazul. 

“Așa arată o cizmă. Așa arată niște picioare în cizme de la ora 8 încrețite, cu apa pe care ați văzut-o în ciubote. Și astea sunt mâinile”, arată o asistentă după ce a stat în gardă opt ore în costum special de protecție.

Sunt imagini pe care cei mai mulți dintre noi le vedem doar la televizor. Dar pentru asistente, infirmiere și medici este realitatea pe care o trăiesc de mai bine de jumătate de an în lupta cu o boală extrem de contagioasă, care de multe ori nu îi iartă nici pe cei mai vigilenți.

Cristina Pintilie, asistentă la terapie intensivă: “Poți să te îmbolnăvești oricând, oriunde. Când dai masca jos să încerci să bei o gură de apă poate lângă tine e o altă colega care a fost infestată, mai devreme a fost înaintea ta, a tușit și a lăsat microbul acolo și tu te duci și îl iei, practic, fără să vrei. Este presiune, stres care s-a creat în ultima perioadă și trebuie să lupți tu cu tine. Tragem de noi pur și simplu și ne facem meseria, că nu poți nici să pleci liniștit acasă”.

Ultima raportare oficială arată că 3,4% din numărul total de cazuri de COVID-19 de la noi din țară sunt angajați în sistemul sanitar.

Din numărul total al cadrelor medicale depistate pozitiv cu SARS-CoV-2 mai bine de jumătate este reprezentat de asistenți medicali. Mai bine de 20 de procente este reprezentat de medici, iar personalul de pe ambulanță a fost cel mai puțin afectat.

Fenomenul e mult mai răspândit. Concluziile unui studiu realizat de Federația Solidaritatea Sanitară arată că nu s-au găsit soluții la problemele semnalate de medici încă de la începutul pandemiei.

Viorel Rotila, președintele Federației Solidaritatea Sanitară: “Echipamentele individuale de protecție constituie în continuare o problemă. Nu avem standarde de utilizare, nu avem stabilite prin reglementări câte ore poate fi utilizat un echipament individual de protecție.

Pornind de la această idee ne bazăm pe relatările salariaților care spun în foarte multe cazuri că au fost nevoiți să utilizeze un combinezon 12 ore, uneori chiar și mai multe zile”.    

Datele studiului mai arată că nu toți angajații din sistem au fost testați pentru depistarea noului coronavirus, asta deși fac parte din categoria persoanelor expuse riscului de contaminare. 

sursa – digi24.ro

Articolul precedentStatul a împrumutat de la populație peste 3,3 miliarde lei, în doar trei luni, deja un record
Articolul următorSUA își vor spori prezența militară în România