Când am auzit anunțul lui Ilie Bolojan și al lui Florin Birta privind înființarea unei companii aeriene locale, finanțată din bani publici de la Consiliul Județean și Primăria Oradea, primul gând mi-a zburat la bancul cu Bulă și la răspunsul acestuia la întrebarea ce le lipsea acasă – scrie printreranduri.net.

Diriginta întreabă elevii despre ce le lipsește acasă.
Primul răspunde Costel:
– Nouă ne lipsește o mașină. În rest avem de toate.
Apoi vine rândul lui Vasilică:
– Nouă ne trebuie un TV nou că cel vechi e defect.
La final, vine și rândul lui Bulă. Familia lui era cea mai săracă din localitate.
– Nouă nu ne lipsește nimic.
– Cum așa, măi Bulă?, se miră diriginta de răspunsul lui Bulă, știind situația lui de acasă.
– Păi, doamna dirigintă, a venit soră-mea cea mare aseară acasă și i-a spus mamei că a rămas însărcinată. Și mama a spus atunci către tata că asta ne mai trebuia!

Asta ne mai trebuia și în județul Bihor și municipiul Oradea. O companie aeriană! Că în rest, cei doi au rezolvat tot ce era de rezolvat! Au asfaltat toate drumurile județene, au asigurat în toate satele gaz, apă și canalizare, fiecare localitate bihoreană se bucură de o viață înfloritoare, avem numai transport eco, iar de pe drumurile din județ au dispărut hârburile infecte, salariile din parcurile industriale orădene nu mai pot fi potolite din creștere, iar facturile la termie au luat-o la vale, toate proiectele sunt realizate la o calitate superioară și nu mai plătim amenzii și corecții financiare amețitoare. Toate problemele au fost soluționate, nu ne mai lipsește nimic decât o companie aeriană finanțată din taxele și impozitele noastre! În rest, le avem pe toate!

După ce mi-a trecut uimirea, mi-am dat seama că, de fapt, edilii noștri din fruntea orașului și al județului nici măcar nu sunt atât de vizionari precum pretind. Nici măcar nu au curajul să gândească în stil mare. Au rămas provinciali nu doar în atitudine, dar și gândire.

Dacă tot au viziuni revoluționare privind dezvoltarea și progresul Bihorului și al Oradiei, nu înțeleg de ce nu merg până la capăt. Aviația civilă este de domeniul trecutului! Este de secolul XX. Noua viziune a acestui mileniu presupune „democratizarea” călătoriei în spațiu. Avem deja 2 exemple recente, ambele de succes. Dacă alții pot, noi de ce nu am putea și la Oradea să facem ceva la fel de înălțător? Transport public în cosmos! Acesta este viitorul! Trebuie să visăm în stil mare, nu să ne autolimităm. În loc de companie aeronautică, Primăria și Consiliul ar putea mai bine să înființeze o agenție spațială și în loc de aeroport să dezvolte un cosmodrom. Și să îl facă într-o zonă turistică (pe la Vadu Crișului sau Stâna de Vale)! Nu ne-ar mai trebui să ne chinuim să susținem nicio conexiune la niciun hub, că ar năvăli hub-urile peste noi. Asta ar fi adevărata lovitură care să relanseze nu doar turismul, dar și întreaga economie locală.

Și dacă pentru decizia luată (și votată în unanimitate) în privința companiei aeriene tot nu au nicio fundamentare și niciun studiu, bazându-se strict pe voința și interesele lui Bolojan și Birta, aceștia trebuiau să fie mai cutezători. Puteau trece direct la nivelul următor și să intre în liga titanilor alături de Besos și Branson. Cu (doar) o companie aeronautică, cred că au ratat o mare oportunitate. Bolojan și Birta se limitează singuri la a fi considerați pionieri ai transportului public aviatic românesc, în loc să viseze mai îndrăzneț (pentru viitorul și dezvoltarea Bihorului) și să intre în istorie drept pionieri ai turismului spațial mondial! Am fi putut și noi bihorenii să aducem o contribuție majoră nu doar la dezvoltarea locală, dar și globală. Am fi transformat the Sky is the Limit în the Cosmos is the New Limit.

Recunosc că fruntașii Primăriei Oradea și ai Consiliului Județean Bihor continuă să ne uimească atât prin anunțurile grandioase pe care le fac, cât și prin tupeul cu care ne iau de proști, ca să nu zic de fraieri. Dar, vorba lui Patrick Andre de Hillerin, principiul lui Peter (conform căruia în orice ierarhie, fiecare salariat are tendința de a urca până la nivelul său maxim de incompetență) este extrem de valabil și la Consiliul Județean și Primăria Oradea. Problema noastră (și a lor) este că nu vrem să vedem acest lucru.
Să luăm cazul lui Ilie Bolojan.
Fost primar de succes în media, ajuns președinte de Consiliu Județean, Ilie Bolojan anunță că CJ Bihor și Primăria Oradea își vor înființa propria companie aeriană, care să ofere minim două zboruri pe zi Oradea București și retur și minim un zbor pe zi spre o capitală europeană.
Desigur, nu s-a prezentat nici un business plan, nici o proiecție financiară. Omul cumpără două aeronave, nu știe încă nici ce dimensiuni, nici ce model, dar cumpără, poate mai și închiriază, și gata, își face companie aeriană. Așa îl și bate la cur pe Boc, săracul, care încă se mai chinuie cu metroul ăla amărât.
#cândDumnezeuvreasătepiardăîțiiamaiîntâimințile

PS.
Pe de altă parte, stau să mă gândesc cum ar fi ca fiecare județ care are aeroport să-și facă propria companie aeriană? Iar județele care nu au aeroport să-și facă și ele câte unul! Ce s-ar mai dezvolta toată țara asta! După un model bihorean… (printreranduri.net)

Articolul precedentBolojan vrea companie aeriană proprie! Pleacă IARĂȘI Ryanair de la Oradea??
Articolul următorSălajul are o hartă cu zonele și localitățile unde s-a semnalat prezența urșilor