Acţiunile Gabriel Resources (simbol bursier GBU), companie care deţine proiectul Roşia Montană, se pregătesc să deschidă şedinţa de tranzacţionare de luni de la Bursa de Valori din Toronto cu o prabuşire de 94% a preţului pe fondul verdictului surpriză prin care România a câştigat ceea ce ar fi putut fi unul dintre cele mai costisitoare procese post-decembriste.

ZF.ro: Astfel, potrivit datelor publicate pe site-ul Bursei de Valori din Toronto, preţul acţiunilor GBU afişat pe segmentul National Best Bid and Offer (NBBO) – disponibil cu puţin timp înainte de deschiderea şedinţei bursiere de la 9:30 ora locală, adică 15:30 ora României, prin care este raportat cel mai mare preţ de cumpărare şi cel mai mic preţ de vânzare oferit, cu alte cuvinte tranzacţionare în premarket, este de 0,05 dolari canadieni.

Spre comparaţie joi seară – vineri acţiunile au fost suspendate, preţul de închidere pentru acţiunile GBU a fost de 0,87 dolari canadieni.​

La preţul de 0,05 dolari canadieni pe acţiune, capitalizarea Gabriel Resources este de 45 mil. dolari, în scădere cu 856 mil. dolari faţă de precedenta evaluare a investitorilor. (Liviu Popescu)

Articolul precedent200 de milioane euro pentru autostrada A3 Bucureşti – Borș, cofinanțare din partea Băncii Europene de Investiții prin PNRR
Articolul următorCât costă rovinietele și pentru ce intervale pot fi cumpărate