„Ştiu la ce vă gândiţi: aveţi nevoie de soare, mare şi nisip. Să stai acasă ţine mai mult de anul trecut şi este momentul să ieşi. Într-adevăr, poate chiar mai devreme astăzi, contemplai la o excursie de zece zile în Seychelles. La urma urmei, este alegerea ta preferată. De fapt, este singura ta alegere în acest moment. Cu excepţia României, desigur”, scriu jurnaliştii britanici. 

Într-un articol ilustrat cu imaginea cetăţii Rupea, ei spun că această perioadă ar putea aduce şansa de a vedea o destinaţie atipică, „situată connvenabil de aproape”.

Pentru cei care nu sunt de acord că România se compară cu însoritul Seychelles şi care nu cunosc situaţia actuală a ţării, autorul precizează: „România este, zilele acestea, un membru mândru al UE. De mult duse sunt vremurile lui Nicolae Ceauşescu, care a şters vechea inimă a Bucureştiului şi a pus acolo „realismul socialist” (să nu uităm că monstruosul Palat al Parlamentului costă 3 miliarde de dolari). În 1989, după o revoluţie violentă şi un mic proces, trei soldaţi l-au înconjurat din spate pe Ceauşescu pentru execuţie”.

Autorul articolului mai spune că acestea sunt însă toate în trecut. „Vă mărturisesc că aici este absent oceanul cald – Marea Neagră cu greu poate fi pusă la socoteală. Nu există nicio briză tropicală, recunosc asta de asemenea. Dar ceea ce  poţi primi este o idilă rurală, precum şi cabane ţigăneşti, o mare populaţie maghiară rătăcită sau strămutată (este complicat) şi oameni care încă vorbesc despre filmarea Borat cu Sacha Baron Cohen.”

După ce menţionează faptul că în Glod s-a filmat Borat, articolul de la The Telegraph îi îndrumă pe oameni spre Capitală: „Petreceţi-vă primele zile din vacanţa vieţii voastre în Bucureşti. Contemplaţi palatul imens şi gândurile asupra a ceea ce putea să fie – mai multe datorii externe şi opresiune – şi ceea ce a fost cu adevărat. Toţi aristocraţii au fost treziţi în mod nepoliticos, încărcaţi în camioane şi trimişi peste graniţă.”

Apoi, îi îndeamnă pe oameni să exploreze aşezările rurale: „Apoi porniţi cu inima veselă şi poate înarmaţi cu o băutură tare în înspre ţară, pentru a explora minunile României de astăzi – câmpuri lucrate aşa cum făceau strămoşii noştri, în urmă cu 200 de ani.”

Autorul mai spune că, deşi nu îi plac steoretipurile, crede că un omagiu adus României ar fi incomplet fără referinţe la adresa Contelui Dracula. „Nu ai cum să scapi de acesta (…). Bieţii români. Doar pentru că un anumit autor victorian a reuşit să reprime cu succes fanteziile gotice aici – transilvănenii au fost asupriţi.”

Adaugă că sunt mai multe lucruri de spus – despre castele aflate într-o splendoare în descompunere, staţiuni balneare care sunt în paragină şi o industrie a pantofilor înfloritoare. „Aspectul important este: România are o profunzime pe care Seychelles nu o au. Acestea din urmă au rezervaţii naturale frumoase, dar de cele mai multe ori, vorbim despre insule de superficialitate, de plaje cu plăceri copilăreşti. Sunt mult prea hrănite de fantezii, dar este un tărâm care poate fi uitat uşor. Locul este uşor de uitat. România, în schimb, oferă consecinţă. Da, mai există acolo câteva căruţe şi cai, lupi – dacă sunteţi norocoşi. De asemenea, veţi găsi acolo o populaţie care renaşte dintr-un mare întuneric. Găsesc asta incredibil de liniştitor în aceste vremuri grele. România nu are ape turcoaz, dar are Dunărea albastră şi are, de asemenea, semnificaţie şi rezistenţă. Iubesc acest loc.” (sursa)

Articolul precedentDetalii despre starea de sănătate a activistului de mediu Daniel Bodnar: Continuă să nu aibă reflexe la picioare
Articolul următorINTERVIU: Vlad Voiculescu a vorbit destul. Ori testează, ori pleacă!