Se spune, ne scrie un cititor BihorNews.ro, că pentru oameni contează ceea ce percep, imaginile pe care și le formează în minte și nu ceea ce văd cu adevărat.

Pe asta se bazează și probabil și Primăria Oradea care, de ani de zile, ne poluează vizual cu planșe frumos realizate despre lucruri care nu există sau care, poate, vor exista cândva. Efectul însă, asupra minților noastre, este același: ne rămân întipărite ca și cum ar fi reale și le trecem la capitolul realizări. E atât de simplu…

De exemplu, cazul parcării subterane de lângă Sinagogă, pe malul Crișului, faimoasă și pentru că, la scurt timp după deschidere, în șapa de deasupra ei apăruseră deja crăpături, în urma unor ploi, dar și pentru că faptul că Primăria Oradea a fost amendată de ISU cu 10.000 de lei pentru că edilii (sic!) Bolojan și Birta au deschis-o fără aviz de la Pompieri! Mai recent, parcarea subterană a revenit în atenție cu ocazia Festifall, când oamenii au stat la coadă la plecare și câte 45 de minute pentru a plăti

În 2016, referitor la ea, ne era prezentată o planșă, ce altceva, frumos colorată. Iată-o!

Doar că au trecut peste șase ani de atunci, vor trece și șapte, iar locul respectiv tot nu va arăta așa. Bieții copaci din frumoasa poză puteau fi de deja măricei. Dar nu sunt. Decât în poză.

Și dat fiind că lucrările de amenajare au început, într-un final, dar spărgând parte din ceea ce deja s-a construit și plătit (citiți aici!), poate dacă prindem 80 de ani vom apuca sa ne bucurăm de ceva similar cu minunata ficțiune din imagine. Până atunci, ne bucurăm în minte!

Ce să zicem noi? Bravo edililor! Păcat că nimeni nu se gândește să le preia exemplul…

Articolul precedentPersoana responsabilă pentru atentatul de la Istanbul ar fi fost arestată
Articolul următorMarius Budăi: Când nu era nicio criză energetică, când nu era război la graniţă, colegi de dreapta ne explicau de dimineaţa până seara cum NU se pot majora pensiile, salariile minime, alocaţiile şi aşa mai departe. Acum, licitează cu procente