Marius Budăi a intervenit duminică seară în direct la România TV şi a explicat din nou ce se întâmplă cu majorările pensiilor de la 1 ianuarie 2023. Întrebat de Andreea Creţulescu despre decizia Coaliţiei cu privire la un procent, ministrul Muncii a evitat un răspuns tranşant şi a atacat din nou eşichierul de dreapta al politicii româneşti.

În spaţiul public, apare acea licitaţie de procente. Colegi de-ai noştri de pe partea dreaptă licitează cu procente. Anul trecut, când nu era nicio criză energetică, când nu era război la graniţă, ne explicau de dimineaţa până seara cum NU se pot majora pensiile, salariile minime, alocaţiile şi aşa mai departe. Acum, licitează cu procente. Eu cred că putem să licităm cu multe, dar în niciun caz cu necazul părinţilor şi bunicilor noştri„, a declarat Marius Budăi în exclusivitate la România la raport.

„Decizia finală se va lua în maximum o săptămână şi jumătate, când se vor adopta bugetele în Guvern. Este clar că va fi o majorare, este clar că vor fi pachete de sprijinire socială, se estimează a fi o iarnă grea pentru că noi, social-democraţii nu vrem să lăsăm pe nimeni la marginea societăţii”, a mai spus Marius Budăi, refuzând să facă „o licitaţie de procente” nici măcar în nume personal.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a acuzat sâmbătă „politicieni de dreapta”, despre care spune că „licitează cu necazul părinţilor şi bunicilor noştri”, el referindu-se la declaraţiile privind procentul cu care ar trebui majorate pensiile, de anul viitor. „În acest an, când am fost delegat de Marcel Ciolacu să prezint viziunea PSD-iştilor pentru a veni în sprijinul oamenilor, spuneau că nu se pot majora pensiile cu 10% şi că ”Demisia, Budăi”! Acum licitează. Acum licitează cu ce? Cu sărăcia oamenilor, cu nevoile părinţilor şi bunicilor noştri, cu necazul părinţilor şi bunicilor noştri şi parcă ar fi – unii din ei sunt în opoziţie, alţii sunt la putere – parcă ar fi vrut ei să dea mai mult, dar nu vin cu soluţii”, afirmă Budăi.

„Noi, PSD suntem cei care, de fiecare dată când am fost la guvernare, am avut un pact cu cetăţenii României. Mai important este că l-am şi respectat. Mă încearcă o tristeţe enormă când văd politicieni de dreapta, indiferent de partidul din care provin, care în anul 2021, adică în anul în care România şi globul nu era traversat de aceste crize profunde (…) se chinuiau anul trecut, cheltuiau toată energia lor, de dimineaţa până seara, să ne spună cum nu se poate: cum nu se pot mări alocaţiile copiilor, cum nu se poate şi nu trebuie să mărim salariul minim, cum nu se poate să majorăm pensiile. Dar se puteau achiziţiona atunci izolete la preţuri enorme, ne spune domnul profesor Rafila de vaccinuri de miliarde de euro pe care acum România trebuie să le arunce. Alea se puteau face, dar pensii, salarii, alocaţii, sprijin pentru mediul de afaceri, nu se putea face”, a afirmat Marius Budăi la Vrancea. (sursa)

Articolul precedentDe la cititori. Administrație prin planșe…
Articolul următorDNA a descins la IGSU pentru afacerea a 4 barocamere de 5 milioane de euro, care zac nefolosite. „După anterioarele percheziții, în legătură cu altă achiziție, ambasadorul SUA a fost văzut în birou la Arafat”