Ministerul Justiţiei a anunţat că va susţine adoptarea de către Camera Deputaţilor a unui prag de 9.000 de lei.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a solicitat ieri Ministerului Justiţiei să prezinte public ”o variantă de reglementare adecvată pentru pragul valoric la abuzul în serviciu”. ”PSD rămâne consecvent şi va vota în Camera Deputaţilor, care este for decizional, doar ceea ce recomandă profesioniştii din justiţie”, arată el.
Ministerul Justiţiei a transmis, miercuri seară, precizări în legătură cu proiectele legilor de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură penală pentru implementarea în aceste două legi a deciziilor Curţii Constituţionale a României, proiecte elaborate de Ministerul Justiţiei în anul 2022 şi aprobate de Guvern la 28 decembrie 2022, scrie news.ro.
Astfel, reprezentanţii MJ au arătat că, în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul penal, Decizia Curţii Constituţionale a României nr.392/2017 prevede:
a) paragraful 55 – „(…) Curtea, fiind ţinută de obligaţia de a interpreta o dispoziţie legală în sensul de a produce efecte şi pentru a da, astfel, un sens constituţional acesteia [a se vedea în acest sens Decizia nr. 223 din 13 martie 2012], consideră necesară instituirea unui prag al pagubei şi circumstanţierea vătămării produse prin comiterea faptei, elemente în funcţie de care să se aprecieze incidenţa sau nu a legii penale”;
b) paragraful 56 – „(…) Curtea subliniază că legiuitorul are obligaţia de a reglementa pragul valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.”
Conform MJ, ”nu există nicio referinţă concretă în deciziile Curţii Constituţionale a României sau în avizele Comisiei de la Veneţia cu privire la valoarea economică sau financiară a unui astfel de prag valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu”.
”Pentru dezbaterile din Camera Deputaţilor asupra proiectului de lege privind nivelul pragului la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul penal, Ministerul Justiţiei va susţine adoptarea de către Camera Deputaţilor a unui prag de 9.000 de lei”, a precizat sursa citată.
Ciolacu: Coaliţia va susţine propunerea specialiştilor
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat miercuri seara că a luat act de propunerea Ministerului Justiţiei privind instituirea unui prag de 9.000 de lei la infracţiunea de abuz în serviciu, iar coaliţia de guvernare va susţine propunerea venită din partea specialiştilor de la MJ.
“Am luat act de răspunsul Ministerului Justiţiei la solicitarea pe care am făcut-o şi de propunerea privind instituirea unui prag de 9 mii de lei în ceea ce priveşte abuzul în serviciu. Coaliţia de guvernare va susţine propunerea venită din partea specialiştilor din Ministerul Justiţiei. Am discutat şi cu premierul Ciucă şi ne vom însuşi amendamentele la această lege”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook. (sursa)