Un orădean care a trecut acum câteva minute pe lângă Serviciul de Cazier, ne-a trimis o fotografie prin care arată cum (nu) a rezolvat prefectul Țiplea situația de acolo. Oamenii sunt în continuare ținuți la coadă, fără a fi luate niciun fel de măsuri. Acele măsuri pe care guvernarea PNL îi acuză pe români că nu le respectă. Doar că ele ori lipsesc, ori sunt ilegale!

Acum mai puțin de o lună prefectul se lăuda că a rezolvat situația… O rezolvase însă doar din gură, pe Facebook, pentru că a doua zi era la fel (foto mai jos). Iar azi de asemenea! (foto titlu)

Ce a rezolvat însă Dumitru Țiplea e propria-i situație!

Din 16 și până în 18 Decembrie 2019, Dumitru Țiplea a cunoscut o ascensiune fulminantă! Dacă ziua de 16 îl găsea în funcția de consilier la Serviciul de stare civilă al Primăriei municipiului Arad, peste numai 24 de ore, în data de 17 – probabil pentru merite deosebite (!), devenea inspector în cadrul Prefecturii Bihor, iar în 18 Decembrie 2019 devenea prefect! Și mai interesant, conform CV-ului oficial, e că domnul Țiplea devenea consilier de stare civilă la Arad după ce în perioada Feburarie 2018 – Decembrie 2019 declară că lucrase ca și kinetoterapeut! Expert, nu glumă, oameni buni!

Apoi, vreme de 8 ani, din 2010 până în Februarie 2018 prefectul nostru nu declară nicio activitate. Nu știm, oficial, ce a făcut și din ce a trăit. Știm că în 2008 era director de cabinet al președintelui CJ Bihor, că in 2010 a luat o pauză de 8 (opt ani!), până în 2018 – când a lucrat ca și kinetoterapeut, și că asta l-a calificat, probabil, și pentru starea civilă din Arad și pentru funcția de prefect în Bihor! Perfect!

Totuși, ce a făcut prefectul din 2010 până în 2018?

Doar că povestea nu se termină aici! De fapt, asta e doar reluarea, pentru că prima parte se desfășoară exact la fel!

Astfel, din 1999 până în 2001, Dumitru Țiplea ne spune că a lucrat (primul loc de muncă) ca și kinetoterapeut. Din 2001 până în 2005 pare să ia o pauză, ceea ce îl califică, desigur, pentru funcția de director al cancelariei prefectului (2005-2007) și consilier la Secretariatul general al guvernului (2007-2008).

Vi se pare cunoscut?

Eu cred că am făcut împreună un exercițiu necesar, dat fiind că PNL – partidul domnului prefect, și-a făcut un titlu de glorie (falsă, zic eu) din faptul că ar numi în funcții doar experți, oameni cu experiență. Ce mai, cei mai buni dintre cei mai buni. Doar că, din lectura CV-ului prefectului nostru, vedem că domnul Țiplea nu este altceva decât un mic politruc pentru care s-au forțat proceduri și termene doar pentru ca el, și nu altcineva, să fie înscăunat pe respectiva funcție. Pe merit, cum ar veni, că doar nu pe alte interese!…

Și totuși, ce a făcut prefectul în cei 12 ani care îi lipsesc din CV-ul oficial??

Articolul precedentCCR apără statul de drept: “O persoană prezumată a fi nevinovată nu poate fi constrânsă să producă proba vinovăției sale”
Articolul următorNouă numire marca PNL: director la Trafic Aerian, un fost patron de saloane de înfrumusețare și ateliere auto!