Un cititor ne întreba de curând dacă am avut curiozitatea de a citi CV-ul oficial al prefectului județului Bihor, domnul Dumitru Țiplea, așa cum este el postat pe pagina de internet a Prefecturii. Spre rușinea mea, eu una recunosc că nu îl citisem, și am pierdut mult!… De aceea, vreau să vă invit să îl vedem împreună.

Din 16 și până în 18 Decembrie 2019, Dumitru Țiplea a cunoscut o ascensiune fulminantă! Dacă ziua de 16 îl găsea în funcția de consilier la Serviciul de stare civilă al Primăriei municipiului Arad, peste numai 24 de ore, în data de 17 – probabil pentru merite deosebite (!), devenea inspector în cadrul Prefecturii Bihor, iar în 18 Decembrie 2019 devenea prefect! Și mai interesant, conform CV-ului oficial, e că domnul Țiplea devenea consilier de stare civilă la Arad după ce în perioada Feburarie 2018 – Decembrie 2019 declară că lucrase ca și kinetoterapeut! Expert, nu glumă, oameni buni!

Apoi, vreme de 8 ani, din 2010 până în Februarie 2018 prefectul nostru nu declară nicio activitate. Nu știm, oficial, ce a făcut și din ce a trăit. Știm că în 2008 era director de cabinet al președintelui CJ Bihor, că in 2010 a luat o pauză de 8 (opt ani!), până în 2018 – când a lucrat ca și kinetoterapeut, și că asta l-a calificat, probabil, și pentru starea civilă din Arad și pentru funcția de prefect în Bihor! Perfect!

Totuși, ce a făcut prefectul din 2010 până în 2018?

Doar că povestea nu se termină aici! De fapt, asta e doar reluarea, pentru că prima parte se desfășoară exact la fel!

Astfel, din 1999 până în 2001, Dumitru Țiplea ne spune că a lucrat (primul loc de muncă) ca și kinetoterapeut. Din 2001 până în 2005 pare să ia o pauză, ceea ce îl califică, desigur, pentru funcția de director al cancelariei prefectului (2005-2007) și consilier la Secretariatul general al guvernului (2007-2008).

Vi se pare cunoscut?

Eu cred că am făcut împreună un exercițiu necesar, dat fiind că PNL – partidul domnului prefect, și-a făcut un titlu de glorie (falsă, zic eu) din faptul că ar numi în funcții doar experți, oameni cu experiență. Ce mai, cei mai buni dintre cei mai buni. Doar că, din lectura CV-ului prefectului nostru, vedem că domnul Țiplea nu este altceva decât un mic politruc pentru care s-au forțat proceduri și termene doar pentru ca el, și nu altcineva, să fie înscăunat pe respectiva funcție. Pe merit, cum ar veni, că doar nu pe alte interese!…

Și totuși, ce a făcut prefectul în cei 12 ani care îi lipsesc din CV-ul oficial??

Articolul precedentCoronavirus. Guvernul minte criminal. DOCUMENTE ÎN EXCLUSIVITATE!
Articolul următorChef cu primari și lautari. Adică ședință serioasă…