După București, nici la Cluj nu mai sunt locuri pentru vaccinare. Ministrul Sănătății: Sunt mult mai mulţi oameni care vor să se vaccineze faţă de numărul de doze existent.

După București, nici la Cluj nu mai sunt locuri pentru cea de a doua etapă a vaccinării anti-COVID, a afirmat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. El a spus că soluţia va fi realocarea de doze, atunci când vor fi disponibile.

  • “La Cluj şi la Bucureşti nu mai sunt locuri, lucru îmbucurător. Acum problema este că nu avem destul vaccin. Toată organizarea logistică este la MApN, soluţia va fi realocarea de doze când vor ajunge altele.
  • Problema este că sunt mult mai mulţi oameni care vor să se vaccineze, faţă de numărul de doze existent”, a declarat Voiculescu, sîmbătă dimineață, la Pro TV, potrivit News.ro.

El a mai spus că platforma de înscriere pentru vaccinare “sigur va fi îmbunătăţită”.
“Săptămâna viitoare vor fi incluşi (n.r. – în etapa a doua a campaniei de vaccinare) oamenii fără adăpost, copiii cu handicap şi aparţinătorii lor. Medicii de familie joacă un rol important şi este regretabil că platforma nu a funcţionat mai bine şi au avut probleme, dar suntem abia la început. Nu-mi fac atâtea probleme pentru cei care nu vor să se vaccineze, poate sunt sănătoşi, poate mai au întrebări, grija mea merge către cei bătrâni şi bolnavi, care nu au reuşit să se înscrie şi sper să fie ajutaţi să reuşească acest lucru”, a adăugat ministrul.
190.000 de persoane s-au înscris pentru vaccinare în a doua etapă și nu a mai rămas niciun loc liber pentru vaccinare în București pentru următoarele trei săptămâni, a anunțat vineri seară coordonatorul strategiei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, la doar câteva ore după ce platforma a devenit funcțională.

După ce în prima etapă a campaniei s-au putut vaccina doar cadrele medicale, în etapa a doua au dreptul să se programeze la vaccinare persoanele cu vârsta peste 65 de ani, bolnavii cronici și angajații din “domenii cheie”. (sursa)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.